Cadru legal 2017-05-29T08:02:42+00:00

CADRU LEGAL

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 90 din 24 iunie 2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile

Având în vedere că, în calitatea sa de stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, României îi revine sarcina de a transpune şi implementa directivele emise de Uniunea Europeană, în scopul transpunerii Directivei 2006/43/CE din 17 mai 2006 a Parlamentului European şi a Consiliului privind auditul statutar al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a directivelor Consiliului 78/660/CEE şi 83/349/CEE şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 157 din 9 iunie 2006, în vederea realizării unei abordări armonizate a auditului statutar la nivelul Uniunii Europene, pentru asigurarea conformităţii auditului statutar din România cu cerinţele directivelor europene, prin revizuirea permanentă a legislaţiei în domeniu, precum şi pentru crearea unui sistem de supraveghere în interes public pentru auditorii statutari şi firmele de audit în baza principiilor europene, pentru a preveni consecinţele negative ale nepromovării în regim de urgenţă a prezentului act normativ, având în vedere dispoziţiile art. 53 „Transpunerea” din Directiva 2006/43/CE din 17 mai 2006 a Parlamentului European şi a Consiliului privind auditul statutar al conturilor anuale şi al conturilor consolidate şi de modificare a directivelor Consiliului 78/660/CEE şi 83/349/CEE, care prevăd că statele membre adoptă şi publică dispoziţiile necesare pentru a se conforma directivei înainte de 29 iunie 2008, statele membre trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la aceasta şi să transmită Comisiei Europene textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de Directiva 2006/43/CE. În temeiul art.115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

TITLUL I Auditul statutar

ART. 1 Obiectul Prezentul titlu reglementează auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, întocmite potrivit legii contabilităţii şi reglementărilor contabile aplicabile. ART. 2 Definiţii În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: 1. auditul statutar reprezintă auditul situaţiilor financiare anuale sau al situaţiilor financiare anuale consolidate, aşa cum este prevăzut de legislaţia comunitară, transpusă în reglementările naţionale; 2. auditorul statutar este persoana fizică autorizată, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către autoritatea competentă, respectiv Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), să efectueze audit statutar; 3. firma de audit este persoana juridică sau orice altă entitate, indiferent de forma juridică a acesteia, care este autorizată de autoritatea competentă, respectiv CAFR, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, să efectueze audit statutar; 4. entitate de audit dintr-o terţă ţară înseamnă o entitate, indiferent de forma sa juridică, ce efectuează audituri ale situaţiilor financiare anuale sau ale situaţiilor financiare anuale consolidate ale unei societăţi comerciale înregistrate într-o terţă ţară; 5. auditor dintr-o terţă ţară înseamnă o persoană fizică care efectuează audituri ale situaţiilor financiare anuale sau ale situaţiilor financiare anuale consolidate ale unei societăţi comerciale înregistrate într-o terţă ţară; 6. auditor al grupului înseamnă auditorul(ii) statutar(i) sau firma(ele) de audit care efectuează auditul statutar al situaţiilor financiare anuale consolidate; 7. reţea înseamnă o structură complexă: (i) care are drept scop cooperarea şi căreia îi aparţine un auditor statutar sau o firmă de audit; şi (ii) care are drept scop în mod evident distribuţia profiturilor sau a costurilor ori are în comun acţionariatul, controlul sau gestionarea, politici şi proceduri de control al calităţii, o strategie de afaceri, folosirea unei mărci sau a unei părţi însemnate a resurselor profesionale; 8. întreprindere afiliată la o firmă de audit înseamnă orice entitate, indiferent de forma sa juridică, ce este legată de firma de audit prin acţionariat, control sau conducere comună; 9. raportul de audit reprezintă raportul prevăzut de Directiva 78/660/CEE, respectiv de Directiva 83/349/CEE, aşa cum acestea sunt transpuse în legislaţia naţională; 10. autorităţile competente sunt autorităţile sau organele desemnate prin lege care sunt responsabile pentru reglementarea şi/sau supravegherea în interes public a auditorilor statutari şi a firmelor de audit sau pentru aspecte specifice ale acestora. Prin referinţa la autoritatea competentă se înţelege o trimitere la autorităţile sau organismele responsabile pentru funcţiile la care se face referire; 11. Standardele internaţionale de audit (ISA) reprezintă Standardele internaţionale de audit, declaraţiile şi standardele aferente, în măsura în care sunt relevante pentru auditul statutar, emise de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Audit şi Asigurare (IAASB) din cadrul Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC); 12. Standardele internaţionale de raportare financiară reprezintă Standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS), Standardele internaţionale de contabilitate (IAS) şi interpretările aferente (Interpretările SIC-IFRIC), amendamentele ulterioare la acele standarde şi interpretările aferente, standardele şi interpretările viitoare aferente, emise sau adoptate de către Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB), aşa cum sunt aprobate de Uniunea Europeană, traduse şi publicate în limba română; 13. entităţile de interes public sunt persoanele juridice definite potrivit reglementărilor contabile; 14. cooperativă este o societate cooperativă europeană, aşa cum este definită la art. 1 din Regulamentul nr. 1.435/2003/CE al Consiliului din 22 iulie 2003 privind statutul societăţii cooperative europene (SCE) sau orice alte cooperative pentru care se impune un audit statutar în temeiul legii care reglementează activitatea cooperativelor; 15. nepractician înseamnă orice persoană fizică ce, pentru cel puţin 3 ani înainte de implicarea sa în gestionarea sistemului de supraveghere în interes public, nu a efectuat audituri statutare, nu a deţinut drepturi de vot într-o firmă de audit, nu a fost membru al organului administrativ sau de gestiune al unei firme de audit şi nu a fost angajat sau asociat sub o altă formă la o firmă de audit; 16. partener(i)-cheie de audit înseamnă: a) auditorul(ii) statutar(i) desemnat(ţi) de o firmă de audit pentru o anumită misiune de audit, ca fiind responsabilul(ii) principal(i) pentru efectuarea auditului statutar în numele firmei de audit; sau b) în cazul auditului statutar al unui grup, cel puţin auditorul(ii) statutar(i) care este (sunt) desemnat(ţi) de o firmă de audit ca fiind responsabilul(ii) principal(i) pentru efectuarea auditului statutar la nivelul grupului şi auditorul(ii) statutar(i) care este (sunt) desemnat(ţi) ca fiind responsabilul(ii) principal(i) la nivelul filialelor semnificative; sau c) auditorul(ii) statutar(i) care semnează raportul de audit; 17. părţi reprezentative ale interesului public înseamnă orice părţi interesate în supravegherea în interes public a activităţii de audit statutar, în dezvoltarea şi implementarea standardelor de audit sau de contabilitate (ISA şi IFRS), inclusiv părţile implicate în monitorizarea procesului de implementare a standardelor, în vederea asigurării publicului de faptul că organismele profesionale acţionează în interes public, precum şi alte părţi interesate în rezultatele activităţii de audit sau de aplicare a IFRS. Părţi reprezentative ale interesului public pot fi autorităţile publice (Guvern, organisme cu atribuţii de reglementare a unui sector specific de activitate), organismele profesionale, precum şi o gamă largă de utilizatori ai situaţiilor financiare, cum sunt investitorii, analiştii financiari, angajaţii, instituţiile de credit, publicul larg şi altele asemenea; 18. statul membru are semnificaţia prevăzută în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană; 19. terţele ţări sunt ţările din afara Uniunii Europene; 20. Camera Auditorilor Financiari din România, denumită pe parcursul prezentei ordonanţe de urgenţă Camera, este persoana juridică autonomă înfiinţată potrivit legii, care funcţionează ca organizaţie profesională de utilitate publică fără scop patrimonial, în domeniul auditului statutar; 21. Organismul de supraveghere în interes public a activităţii de audit statutar este organismul înfiinţat în România, potrivit titlului II, în scopul supravegherii în interes public a activităţii de audit statutar, cu respectarea cerinţelor Directivei 2006/43/CE din 17 mai 2006 a Parlamentului European şi a Consiliului privind auditul statutar al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a directivelor Consiliului 78/660/CEE şi 83/349/CEE şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 157 din 9 iunie 2006.

ART. 3 (1) Activitatea de audit statutar se efectuează numai de către auditorii statutari sau de firmele de audit care au făcut obiectul autorizării, respectiv aprobării în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Autoritatea competentă responsabilă pentru autorizarea auditorilor statutari şi a firmelor de audit este Camera Auditorilor Financiari din România. (3) Responsabilitatea finală pentru aprobarea auditorilor statutari şi a firmelor de audit revine organismului de supraveghere în interes public. ART. 4 (1) O persoană fizică poate fi autorizată să efectueze audit statutar, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, după efectuarea stagiului de pregătire practică şi promovarea examenului de competenţă profesională. (2) Camera poate autoriza ca auditori statutari doar persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ cel puţin următoarele condiţii: a) au o bună reputaţie. Buna reputaţie trebuie să aibă în vedere un comportament profesional adecvat, cu respectarea cerinţelor Codului etic emis de IFAC şi adoptat de Cameră, aşa cum se prevede la art. 20 alin. (1). Criteriile care definesc buna reputaţie sunt stabilite de Cameră, cu aprobarea organismului de supraveghere în interes public; b) au absolvit o instituţie de învăţământ economic superior sau un nivel echivalent, în condiţiile stabilite prin regulamentul emis de Cameră şi aprobat de organismul de supraveghere în interes public; c) au urmat un curs de instruire teoretică; d) au efectuat un stagiu de pregătire practică, în conformitate cu prevederile art. 9; e) au promovat examenul de competenţă profesională, organizat sau recunoscut de autoritatea competentă pentru autorizarea auditorilor statutari şi a firmelor de audit. ART. 5 Autorizarea firmelor de audit Camera poate autoriza ca firme de audit doar entităţile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) persoanele fizice care efectuează auditul statutar în numele firmei de audit trebuie să îndeplinească cel puţin condiţiile prevăzute la art. 4 şi trebuie să fie autorizate, respectiv aprobate ca auditori statutari în România; b) o majoritate a drepturilor de vot în firma de audit trebuie să fie deţinută de firme de audit care sunt autorizate în oricare dintre statele membre sau de persoane fizice care îndeplinesc cel puţin condiţiile prevăzute la art. 4. Pentru scopul auditului statutar al societăţilor cooperative europene şi al entităţilor similare, autorităţile competente prevăzute la titlul II pot stabili reglementări specifice cu privire la drepturile de vot; c) o majoritate a membrilor organului administrativ sau de conducere al firmei de audit, dar nu mai mult de 75%, trebuie să fie reprezentată de firme de audit autorizate în oricare dintre statele membre sau de persoane fizice care îndeplinesc cel puţin condiţiile prevăzute la art. 4. În cazul în care un astfel de organ administrativ sau de conducere nu are mai mult de 2 membri, unul dintre aceştia trebuie să îndeplinească cel puţin condiţiile menţionate în prezentul articol; d) firma de audit trebuie să aibă o bună reputaţie. ART. 6 Retragerea autorizării (1) Autorizarea unui auditor statutar sau a unei firme de audit se retrage dacă buna reputaţie a acestuia (acesteia) a fost compromisă. (2) Autorizarea unei firme de audit va fi retrasă dacă a fost compromisă buna reputaţie sau dacă oricare dintre condiţiile prevăzute la art. 5 lit. b) şi c) nu mai este îndeplinită şi trece un termen mai mare de 6 luni de la momentul în care oricare dintre condiţiile respective a încetat să mai fie îndeplinită. (3) Pentru auditorii statutari şi firmele de audit care sunt autorizaţi (autorizate) şi în alte state membre şi care sunt înregistraţi (înregistrate) în Registrul public din România în conformitate cu art. 15 alin. (1) lit. c), în cazul în care se retrage autorizarea, indiferent de motiv, Camera comunică acest fapt, precum şi motivele retragerii autorizării către autorităţile competente relevante din statul membru în care auditorul statutar, respectiv firma de audit este autorizat(ă). (4) Responsabilitatea finală pentru aprobarea retragerii autorizării auditorilor statutari şi a firmelor de audit revine organismului de supraveghere în interes public. ART. 7 Examenul de competenţă profesională Examenul de competenţă profesională prevăzut la art.4 alin. (2) lit. e) trebuie să garanteze nivelul necesar de cunoştinţe teoretice în domeniile relevante pentru auditul statutar, precum şi capacitatea de a aplica în practică cunoştinţele teoretice. Cel puţin o parte a acestui examen se susţine sub formă de probă scrisă. ART. 8 Testul de cunoştinţe teoretice (1) Testul privind cunoştinţele teoretice inclus în examenul de competenţă profesională va acoperi, în special, următoarele domenii: a) teoria şi principiile contabilităţii generale; b) cerinţele legale şi standardele referitoare la întocmirea situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale consolidate; c) IFRS; d) analiza financiară; e) contabilitatea costurilor şi contabilitatea managerială; f) managementul riscului şi controlul intern; g) auditul şi aptitudinile profesionale; h) cerinţele legale şi standardele profesionale referitoare la auditul statutar şi la auditorii statutari; i) ISA; j) etica profesională şi independenţa. (2) Testul va acoperi, de asemenea, cel puţin următoarele domenii: a) legea societăţilor comerciale şi guvernanţa corporativă; b) legea falimentului şi alte proceduri similare; c) legislaţia fiscală; d) codul civil şi codul comercial; e) legea asigurărilor sociale şi Codul muncii; f) tehnologia informaţiei şi sistemele computerizate; g) economia financiară, generală şi de afaceri; h) matematica şi statistica; i) principiile de bază ale managementului financiar al întreprinderilor. ART. 9 Pregătire practică şi excepţii (1) Camera stabileşte normele pentru desfăşurarea stagiului de pregătire practică a stagiarilor în activitatea de audit statutar. (2) Prin excepţie de la prevederile art. 10 lit. b), Camera poate prevedea că o persoană care are o diplomă universitară la nivel de master sau o calificare echivalentă în unul ori mai multe dintre domeniile la care se face referire la art. 8 poate beneficia de o reducere a vechimii în activitatea financiar-contabilă cu durata programului de master recunoscut de Cameră (echivalarea fiind de o jumătate de an pentru fiecare semestru de studiu). (3) Prin excepţie de la prevederile art. 10 lit c), Camera poate prevedea că o persoană care a promovat un examen universitar sau de nivel echivalent ori care posedă o diplomă universitară sau o calificare echivalentă în unul ori mai multe dintre domeniile la care se face referire la art. 8 poate fi exceptată să mai susţină testul de cunoştinţe în domeniul financiar-contabil, în vederea accesului la stagiu, pentru domeniile acoperite de acea examinare sau de acea diplomă. (4) Prin excepţie de la prevederile art. 7 şi 8, Camera poate prevedea că o persoană care a promovat un examen universitar sau de nivel echivalent ori care posedă o diplomă universitară la nivel de master sau o calificare echivalentă în unul ori mai multe dintre domeniile la care se face referire la art. 8 poate fi exceptată de la testul de cunoştinţe teoretice inclus în examenul de competenţă profesională, pentru domeniile acoperite de acel examen sau de acea diplomă. (5) Excepţiile prevăzute la alin. (2) – (4) se pot acorda numai în baza unui protocol încheiat între Cameră şi instituţiile care au eliberat/recunoscut diplomele/calificările respective. Nu se pot opera excepţii de la testul de aplicare a cunoştinţelor în practică. (6) Camera, cu aprobarea organismului de supraveghere în interes public, stabileşte condiţiile în care pot fi acordate derogări cu privire la testul de cunoştinţe teoretice inclus în examinări. Camera stabileşte prin norme proprii, avizate de organismul de supraveghere în interes public, criteriile care stau la baza încheierii protocoalelor privind acordarea de excepţii. (7) Pentru a asigura capacitatea de a aplica în practică cunoştinţele teoretice a căror testare este inclusă în examen, un stagiar va efectua un stagiu de pregătire practică de cel puţin 3 ani, care va cuprinde, printre altele, auditarea situaţiilor financiare anuale, a situaţiilor financiare anuale consolidate sau a unor situaţii financiare similare. Cel puţin două treimi din acest stagiu practic va fi efectuat cu un auditor statutar sau cu o firmă de audit autorizat(ă) în orice stat membru. (8) Camera trebuie să se asigure că stagiul este efectuat sub îndrumarea unor persoane care oferă garanţii suficiente în ceea ce priveşte capacitatea lor de a oferi pregătire practică. (9) Stagiarii în activitatea de audit statutar pot efectua stagiul de pregătire practică prin participarea la activitatea de audit statutar, în cadrul unor cabinete individuale sau firme de audit, potrivit normelor elaborate de Cameră. Pentru stagiarii în activitatea de audit statutar, cabinetele individuale sau firmele de audit vor elibera un document oficial care să ateste efectuarea stagiului. ART. 10 Stagiari în activitatea de audit statutar Sunt stagiari în activitatea de audit statutar persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) sunt licenţiate ale unei facultăţi cu profil economic sau sunt licenţiate ale unei alte facultăţi şi au urmat un program de pregătire suplimentară cu profil economic. Diploma obţinută la absolvirea facultăţii, respectiv în urma programului de pregătire suplimentară trebuie să fie recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului; b) au o vechime în activitatea financiar-contabilă de minimum 4 ani; c) au promovat testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil pentru accesul la stagiu; d) îndeplinesc cerinţele Codului etic. ART. 11 Formarea profesională continuă (1) Camera trebuie să se asigure că auditorii statutari participă la programe adecvate de formare profesională continuă pentru a-şi menţine cunoştinţele teoretice, competenţele şi valorile profesionale la un nivel suficient de înalt. Camera, cu avizul organismului de supraveghere în interes public, emite norme cuprinzând obligaţiile ce revin auditorilor statutari cu privire la formarea profesională continuă a acestora. (2) Nerespectarea cerinţelor privind formarea profesională continuă, prevăzute în normele emise de Cameră, se sancţionează în mod corespunzător, astfel cum se prevede în reglementările specifice emise de Cameră, coroborate cu prevederile cap. VII. (3) Camera implementează standardele de etică profesională, controlul intern de calitate al activităţii auditorilor statutari şi al firmelor de audit, a căror adoptare este supusă avizării de către organismul de supraveghere în interes public. (4) Camera adoptă şi dezvoltă ghiduri şi îndrumări cu privire la Standardele internaţionale de audit. (5) Sub supravegherea în interes public a organismului de supraveghere în interes public, Camera este autoritatea competentă pentru calificările educaţionale, organizarea pregătirii profesionale continue, examinarea competenţei profesionale, în conformitate cu standardele educaţionale emise de IFAC. ART. 12 Aprobarea auditorilor statutari din alte state membre (1) Camera stabileşte proceduri pentru aprobarea auditorilor statutari care au fost autorizaţi în alt stat membru al Uniunii Europene. (2) Aceste proceduri nu depăşesc cerinţa de a promova un test de aptitudini în conformitate cu art. 4 din Directiva 89/48/CEE a Consiliului privind sistemul general de recunoaştere a diplomelor de învăţământ superior acordate pentru formare profesională cu durata minimă de 3 ani, transpusă în legislaţia naţională. (3) Testul de aptitudini se susţine în limba română şi include cunoştinţe din legislaţia românească, în măsura în care sunt relevante pentru auditul statutar. (4) Responsabilitatea finală pentru aprobarea auditorilor statutari şi a firmelor de audit din alte state membre revine organismului de supraveghere în interes public. ART. 13 (1) Camera elaborează proceduri şi norme referitoare la autorizarea auditorilor statutari şi a firmelor de audit. Aceste norme trebuie aprobate de organismul de supraveghere în interes public. (2) Reclamaţiile privind deciziile luate de Cameră, referitoare la autorizare sau refuzuri de autorizare a auditorilor statutari sau a firmelor de audit, trebuie adresate organismului de supraveghere în interes public. Reclamaţiile trebuie efectuate în 30 de zile de la data la care decizia a fost comunicată auditorului statutar sau firmei de audit. (3) Auditorii statutari şi firmele de audit nemulţumiţi (nemulţumite) de deciziile luate de organismul de supraveghere în interes public pot ataca aceste decizii la instanţele de judecată competente, în condiţiile legii. ART. 14 Registrul public (1) Auditorii statutari şi firmele de audit sunt înregistraţi (înregistrate) într-un registru public, în conformitate cu prevederile art. 15şi16. (2) Fiecare auditor statutar şi fiecare firmă de audit sunt identificaţi (identificate) în Registrul public printr-un număr individual. Informaţiile referitoare la auditorii statutari şi firmele de audit se păstrează şi într-un registru în format electronic, care este accesibil publicului pe site-ul Camerei, în conformitate cu art. 15şi16. (3) Registrul public conţine, de asemenea, adresa şi datele de contact ale Camerei, care este responsabilă atât pentru autorizarea, respectiv aprobarea auditorilor statutari şi a firmelor de audit potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru asigurarea calităţii, cât şi pentru investigaţii şi sancţiuni aplicate auditorilor statutari şi firmelor de audit, potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi datele de contact şi detalii cu privire la organismul de supraveghere în interes public. (4) Camera este autoritatea competentă responsabilă cu întocmirea, actualizarea şi publicarea Registrului public, sub monitorizarea organismului de supraveghere în interes public. (5) Registrul public se publică anual în Monitorul Oficial al României, Partea I. (6) Modificările intervenite în Registrul public se publică trimestrial în Monitorul Oficial al României, Partea I. (7) În Monitorul Oficial al României, Partea I, se publică cel puţin informaţiile cerute la art. 15 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), pentru auditorii statutari, şi informaţiile cerute la art. 16 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2), pentru firmele de audit. (8) Informaţiile solicitate la art. 15 şi 16 se publică integral, în format electronic. Registrul public electronic se va actualiza trimestrial prin grija Camerei. (9) În împrejurări excepţionale, Camera poate suspenda obligaţia de aplicare a cerinţelor menţionate în prezentul articol, precum şi cu privire la cerinţele de înregistrare a auditorilor statutari referitoare la dezvăluirea informaţiilor, doar în măsura în care acest lucru este necesar pentru a reduce o ameninţare semnificativă şi iminentă la adresa siguranţei personale a oricărei persoane. (10) Prin regulamentul intern emis de Cameră, cu avizul organismului de supraveghere în interes public, se stabilesc condiţiile în care se aplică prevederile prezentului articol. (11) Orice modificare intervenită în Registrul public va fi operată în Registrul public electronic în 10 zile lucrătoare de la data comunicării acesteia către Cameră. (12) Sub responsabilitatea Camerei, Registrul public trebuie să devină complet operaţional până la data de 29 iunie 2009.
ART. 15 Înregistrarea auditorilor statutari (1) În Registrul public electronic se menţionează cel puţin următoarele informaţii privind auditorii statutari: a) numele, prenumele, adresa şi numărul individual de înregistrare; b) dacă este cazul, numele, adresa, adresa de website şi numărul individual de înregistrare ale firmei de audit la care auditorul statutar este angajat ori asociat ca partener sau în orice alt mod cu firma respectivă; c) informaţii cu privire la toate celelalte înregistrări ca auditor statutar la autorităţile competente ale altor state membre ale Uniunii Europene şi/sau ale altor terţe ţări, inclusiv numele autorităţii(lor) de înregistrare şi, dacă este cazul, numărul (numerele) de înregistrare la acestea. (2) Auditorii statutari din terţe ţări, înregistraţi în conformitate cu art. 51, sunt indicaţi în mod clar în Registrul public ca atare, într-o secţiune distinctă, şi nu ca auditori statutari. ART. 16 Înregistrarea firmelor de audit (1) Pentru fiecare firmă de audit, Registrul public electronic conţine cel puţin următoarele informaţii: a) numele, adresa şi numărul de înregistrare; b) forma juridică; c) informaţii de contact, persoana principală de contact şi, acolo unde este cazul, adresa de website; d) adresa fiecărui birou deschis în România; e) numele, prenumele şi numărul de înregistrare sau asimilat, pentru toţi auditorii statutari angajaţi sau asociaţi ca parteneri ori în alt mod cu firma de audit; f) numele şi adresa la care îşi desfăşoară activitatea, după caz, pentru toţi acţionarii/asociaţii; g) numele, prenumele, adresele profesionale sau adresele de corespondenţă, după caz, pentru membrii consiliului de administraţie ori de conducere; h) apartenenţa firmei la o reţea, precum şi o listă cu numele şi adresele firmelor membre şi afiliate sau o indicare a locului unde aceste informaţii pot fi accesate de public, dacă este cazul; i) informaţii cu privire la toate celelalte înregistrări ca firmă de audit la autorităţile competente ale altor state membre ale Uniunii Europene şi/sau ale terţelor ţări, inclusiv numele şi adresa autorităţii(lor) de înregistrare şi, dacă este cazul, numărul (numerele) de înregistrare. (2) Entităţile de audit din terţe ţări, înregistrate în conformitate cu art. 51, sunt indicate în mod clar în Registrul public, într-o secţiune distinctă, ca atare, şi nu ca firme de audit. (3) Firmele de audit stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, în care efectuează în mod legal activitatea de audit, se pot înscrie în Registrul public, în vederea efectuării activităţii de audit în România în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, fiindu-le recunoscută autorizarea obţinută în statul de origine. (4) Firmele de audit stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, în care efectuează în mod legal activitatea de audit, pot efectua această activitate în România şi în mod temporar sau ocazional. În această situaţie, firmele de audit sunt exceptate de la procedura de înscriere în Registrul public. (5) Înscrierea firmelor de audit prevăzute la alin. (3) în Registrul public se face în cel mult 30 de zile de la data prezentării de către solicitant a tuturor documentelor care fac dovada îndeplinirii condiţiilor legale. (6) Pentru aplicarea prevederilor alin. (3) – (5), Camera elaborează norme, care se aprobă prin decizie a Consiliului superior al organismului de supraveghere în interes public. ART. 17 Actualizarea informaţiilor înregistrate (1) În cazul în care apar modificări ale informaţiilor cuprinse în Registrul public, auditorii statutari şi firmele de audit au obligaţia notificării Camerei în termen de 10 zile lucrătoare de la apariţia acestora. (2) Necomunicarea modificărilor în termenul prevăzut la alin. (1) poate atrage declanşarea procedurilor de investigaţie şi disciplină, conform dispoziţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. De la această prevedere fac excepţie cazurile de forţă majoră prevăzute în normele emise de Cameră şi avizate de organismul de supraveghere în interes public. ART. 18 Responsabilitatea pentru înregistrarea informaţiilor (1) Informaţiile furnizate Camerei în legătură cu înregistrarea auditorilor statutari şi a firmelor de audit, precum şi actualizarea informaţiilor în conformitate cu art. 15, 16 şi 17 sunt semnate de auditorul statutar sau de reprezentantul legal al firmei de audit. (2) În cazul în care informaţiile sunt furnizate în format electronic, acest lucru se realizează prin intermediul semnăturii electronice, conform legislaţiei aplicabile în domeniu. ART. 19 Limba Informaţiile prezentate în limba română vor fi introduse în Registrul public electronic şi în limba engleză, prin traducere asigurată prin grija Camerei, cu menţiunea că aceasta este autorizată sau nu.

ART. 20 Etica profesională (1) Camera adoptă Codul etic emis de IFAC. Codul eticeste tradus şi publicat în limba română prin grija Camerei. (2) Organismul de supraveghere în interes public, împreună cu Camera, se asigură că toţi auditorii statutari şi toate firmele de audit respectă principiile de etică profesională, care se referă cel puţin la funcţionarea lor în interes public, integritatea şi obiectivitatea, competenţa profesională şi atenţia cuvenită acestora, aşa cum sunt definite acestea în Codul etic. ART. 21 Independenţa şi obiectivitatea (1) Atunci când efectuează un audit statutar, auditorul statutar şi/sau firma de audit este independent(ă) de entitatea auditată şi nu este implicat(ă) în procesul decizional al entităţii auditate, în înţelesul Codului etic. (2) Persoanele cărora li s-a atribuit calitatea de membru al Camerei nu pot angaja sau desfăşura activităţi care le prejudiciază ori care le pot prejudicia integritatea, obiectivitatea, independenţa sau reputaţia profesională, astfel cum acestea sunt definite în Codul etic. (3) Un auditor statutar sau o firmă de audit nu trebuie să efectueze un audit statutar în cazul în care există orice relaţie financiară directă sau indirectă, de afaceri, de încadrare în muncă ori un alt tip de relaţie – inclusiv prestarea de servicii suplimentare, altele decât cele de audit – între auditorul statutar, firma de audit sau reţeaua de care aparţine firma de audit, pe de o parte, şi entitatea auditată, pe de altă parte, în astfel de circumstanţe în care o terţă parte obiectivă, rezonabilă şi informată ar putea trage concluzia că independenţa auditorului statutar sau a firmei de audit poate fi compromisă. (4) În cazul în care auditorul statutar sau firma de audit este afectat(ă) de existenţa anumitor situaţii ce pot conduce la ameninţări la adresa independenţei sale, cum ar fi cele de verificare a propriei activităţi, interes propriu, intimidare, relaţii de reprezentare sau de familie, aşa cum aceste ameninţări sunt definite în Codul etic, auditorul statutar sau firma de audit trebuie să aplice măsuri de protecţie pentru a reduce aceste ameninţări. În cazul în care importanţa acestor ameninţări în comparaţie cu măsurile de protecţie aplicate este de o asemenea natură încât independenţa este compromisă, auditorul statutar sau firma de audit nu trebuie să efectueze auditul statutar. (5) În cazul în care un auditor statutar sau un asociat apropiat al acestuia se află într-o anumită relaţie cu entitatea auditată sau se află în relaţie cu angajaţii-cheie ori cu conducerea acestei entităţi, iar astfel de relaţii ar putea conduce la situaţii de afectare a independenţei sau obiectivităţii auditorului statutar, atunci respectivul auditor statutar nu poate audita situaţiile financiare ale entităţii respective. (6) Camera poate să prevadă prin regulament, aprobat de organismul de supraveghere în interes public, situaţiile care ar putea pune în pericol independenţa şi obiectivitatea auditorilor statutari sau ale firmelor de audit. ART. 22 (1) Auditorii statutari sau firmele de audit care auditează entităţile de interes public trebuie să respecte prevederile art. 21, precum şi pe cele ale art.48 referitoare la independenţă şi obiectivitate. (2) În aplicarea prevederilor art. 21 şi 48, Camera emite măsuri de implementare care se aprobă de către organismul de supraveghere în interes public. ART. 23 Documentarea în dosarele de audit Auditorul statutar sau firma de audit include în dosarele de audit o documentaţie cu privire la toate ameninţările semnificative la adresa independenţei sale, precum şi măsurile de protecţie aplicate pentru a reduce acele ameninţări. ART. 24 Încălcarea prevederilor referitoare la independenţă şi obiectivitate, prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, poate conduce la aplicarea de sancţiuni, inclusiv retragerea autorizării auditorului statutar sau firmei de audit, conform regulamentului emis de Cameră şi aprobat de organismul de supraveghere în interes public. ART. 25 Confidenţialitatea şi secretul profesional (1) Toate informaţiile şi documentele la care are acces auditorul statutar sau firma de audit atunci când efectuează un audit statutar trebuie să fie protejate potrivit regulilor adecvate privind confidenţialitatea şi secretul profesional, cuprinse în regulamentele emise de Cameră. (2) Regulile privind confidenţialitatea şi secretul profesional aplicabile auditorilor statutari sau firmelor de audit nu împiedică aplicarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă. (3) În cazul în care un auditor statutar sau o firmă de audit este înlocuit(ă) de un alt auditor statutar sau de o altă firmă de audit, fostul auditor statutar sau fosta firmă de audit va asigura accesul la toate informaţiile relevante cu privire la entitatea auditată noului auditor statutar sau noii firme de audit. (4) Un auditor statutar sau o firmă de audit care a încetat să mai fie angajat(ă) într-o anumită misiune de audit face în continuare obiectul dispoziţiilor alin. (1) şi (2), cu privire la acea misiune de audit. (5) Auditorul statutar şi firma de audit, precum şi angajaţii firmelor de audit trebuie să trateze ca fiind confidenţiale orice informaţii despre care iau cunoştinţă în cursul activităţii lor, în afara cazului în care legile sau reglementările prevăd altfel şi în afara cazului în care persoana la care se referă informaţiile şi-a dat consimţământul asupra renunţării la obligaţia privind confidenţialitatea. (6) Auditorii statutari nu pot folosi informaţiile confidenţiale dobândite ca rezultat al relaţiilor profesionale sau de afaceri în interes propriu sau al unor terţe părţi, cu excepţia informaţiilor care fac obiectul altor relaţii contractuale cu entitatea auditată sau a informaţiilor obţinute în condiţiile prevederilor alin. (5). (7) Pentru a asigura aplicarea unitară a prezentului articol, organismul de supraveghere în interes public avizează măsurile de implementare emise de către Cameră. ART. 26 Independenţa şi obiectivitatea auditorilor statutari care efectuează auditul statutar în numele firmelor de audit (1) Organismul de supraveghere în interes public, împreună cu Camera, se asigură că acţionarii sau asociaţii unei firme de audit, precum şi membrii organelor de administraţie, de conducere ori de supraveghere ale unei astfel de firme sau ale unei firme afiliate nu intervin în efectuarea unui audit statutar în niciun mod care să pericliteze independenţa şi obiectivitatea auditorului statutar care efectuează auditul statutar în numele firmei de audit. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), Camera emite norme care se aprobă de către organismul de supraveghere în interes public. ART. 27 Onorariile de audit Camera, cu avizul Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, emite o hotărâre care să prevadă că onorariile negociate pentru auditurile statutare: a) nu sunt influenţate sau determinate de oferirea de servicii suplimentare entităţii auditate; b) nu se pot baza pe niciun fel de condiţionări, aşa cum prevede Codul etic; şi c) sunt adecvate pentru activitatea care urmează să fie efectuată.

ART. 28 Standardele de audit (1) Auditorii statutari şi firmele de audit trebuie să efectueze auditurile statutare în conformitate cu ISA. (2) La efectuarea auditului, auditorii statutari şi firmele de audit pot aplica un standard naţional de audit, adoptat de Cameră, atât timp cât Uniunea Europeană nu a aprobat un ISA care se referă la respectiva problemă, menţionând acest aspect în raportul de audit. ART. 29 Auditul statutar al situaţiilor financiare anuale consolidate În cazul unui audit statutar al situaţiilor financiare anuale consolidate ale unui grup de întreprinderi: a) auditorul grupului poartă deplina responsabilitate pentru raportul de audit în legătură cu situaţiile financiare anuale consolidate; b) auditorul grupului efectuează o verificare şi păstrează documentaţia verificării pe care a făcut-o pentru activitatea efectuată de auditorul(ii) statutar(i) al(ai) unei terţe ţări, entitatea (entităţile) sau firma(ele) de audit a(ale) unei terţe ţări pentru scopul auditului grupului. Documentaţia păstrată de auditorul grupului va fi adecvată şi de o asemenea manieră încât să permită organismului de supraveghere în interes public sau Camerei, după caz, să verifice în mod corespunzător activitatea auditorului grupului; c) atunci când o componentă a unui grup de întreprinderi este auditată de auditorul(ii) statutar(i) sau entitatea (entităţile) de audit dintr-o terţă ţară care nu are un acord de cooperare încheiat cu autorităţile competente din România potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, auditorul grupului este responsabil pentru a asigura transmiterea adecvată, atunci când se solicită aceasta, a documentaţiei activităţii de audit efectuate de auditorul(ii) sau entitatea (entităţile) de audit dintr-o terţă ţară, inclusiv foile de lucru relevante pentru auditul grupului, către autorităţile de supraveghere în interes public. Pentru a asigura o astfel de transmitere, auditorul grupului va păstra o copie a acestei documentaţii sau, în caz contrar, va încheia un acord pe baza căruia auditorul(ii) sau entitatea (entităţile) de audit dintr-o terţă ţară îi va (vor) asigura acces la documentaţie fără restricţie şi în mod adecvat, la cerere, sau va întreprinde orice altă acţiune adecvată. În situaţia în care prevederi legale sau de altă natură împiedică transmiterea documentelor de audit de la o terţă ţară către auditorul grupului, documentaţia păstrată de auditorul grupului va include dovada că acesta a întreprins procedurile adecvate pentru a obţine acces la documentaţia de audit şi, în cazul impedimentelor, altele decât cele care decurg din legislaţia ţării, dovezile care susţin o astfel de împiedicare. ART. 30 Raportarea auditului (1) În cazul în care o firmă de audit efectuează un audit statutar, raportul de audit este semnat cel puţin de auditorul (auditorii) statutar(i) care efectuează auditul statutar în numele firmei de audit. Raportul de audit trebuie să conţină în clar numele persoanei care l-a întocmit, precum şi numărul individual de înregistrare în Registrul public. (2) În împrejurări excepţionale, stabilite prin norme emise de Cameră şi avizate de organismul de supraveghere în interes public, se stabilesc condiţiile în care semnătura să nu fie divulgată publicului. Asemenea excepţii se referă la cazul în care această divulgare poate duce la o ameninţare iminentă şi semnificativă la adresa securităţii personale a oricărui individ. În orice caz, numele persoanei(lor) implicate în efectuarea auditului statutar este adus la cunoştinţă Camerei şi/sau organismului de supraveghere în interes public.

ART. 31 Sistemele de asigurare a calităţii (1) Toţi auditorii statutari şi firmele de audit fac obiectul unui sistem de asigurare a calităţii care respectă cel puţin criteriile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Criteriile ce trebuie îndeplinite de sistemul de asigurare a calităţii sunt următoarele: a) să fie organizat astfel încât să fie independent de auditorii statutari şi firmele de audit verificate şi să facă obiectul supravegherii în interes public; b) finanţarea sistemului de asigurare a calităţii să fie realizată fără niciun fel de influenţe din partea auditorilor statutari sau a firmelor de audit; c) sistemul de asigurare a calităţii trebuie să dispună de resurse corespunzătoare. În acest sens, Camera şi organismul de supraveghere în interes public au obligaţia de a asigura procurarea resurselor necesare funcţionării acestuia; d) persoanele care efectuează verificările de asigurare a calităţii trebuie să aibă pregătire profesională adecvată şi experienţă relevantă în auditul statutar şi în raportarea financiară, combinate cu pregătire specifică în ceea ce priveşte verificarea asigurării calităţii; e) selectarea persoanelor care fac verificările pentru misiuni de verificare a asigurării calităţii specifice se realizează în baza unor proceduri obiective, concepute astfel încât să se asigure că nu sunt conflicte de interese între cei care fac verificările şi auditorul statutar sau firma de audit verificat(ă); f) aria de aplicabilitate a verificării de asigurare a calităţii, susţinută de testarea adecvată a dosarelor de audit selectate, include o evaluare a conformităţii cu standardele de audit aplicabile şi cu cerinţele de independenţă, a cantităţii şi calităţii resurselor cheltuite, a onorariilor de audit percepute şi a sistemelor interne de control al calităţii ale firmei de audit; g) verificarea asigurării calităţii trebuie să aibă ca rezultat un raport care conţine principalele concluzii ale acestei verificări; h) verificările cu privire la asigurarea calităţii se efectuează la un interval stabilit în funcţie de calificativele obţinute la verificările anterioare, dar nu mai mult de 6 ani, respectiv 3 ani, în cazul auditorilor entităţilor de interes public, în condiţiile stabilite prin regulament emis de organismul de supraveghere în interes public; i) rezultatele generale ale activităţii realizate de sistemul de asigurare a calităţii se publică anual; j) recomandările formulate la încheierea verificărilor pentru asigurarea calităţii trebuie să fie puse în practică de auditorul statutar sau de firma de audit în termenul stabilit de persoanele care efectuează verificările de asigurare a calităţii. De asemenea, Camera stabileşte prin norme proprii, cu avizul organismului de supraveghere în interes public, termene pentru remedierea unor deficienţe privind asigurarea calităţii. (3) În cazul în care recomandările la care se face referire la alin. (2) lit. j) nu sunt puse în practică, auditorul statutar sau firma de audit, dacă este cazul, va face obiectul sistemului de investigaţii şi sancţiuni, aşa cum este prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de alte reglementări în domeniu. (4) Sub supravegherea în interes public a organismului de supraveghere în interes public, Camera este autoritatea competentă pentru efectuarea de revizuiri pentru asigurarea calităţii.

ART. 32 Sistemele de investigaţii (1) Sub supravegherea Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, Camera este autoritatea competentă care instituie sisteme eficiente de investigaţii şi sancţiuni pentru a detecta, a corecta şi a preveni efectuarea necorespunzătoare a auditului statutar de către membrii acesteia. Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile este autoritatea competentă care instituie sisteme eficiente de investigaţii şi sancţiuni pentru a detecta, a corecta şi a preveni efectuarea necorespunzătoare a auditului statutar de către membri ai Consiliului Camerei sau alţi membri aleşi în structurile de conducere ale Camerei. (2) Sancţiunile aplicate trebuie să fie eficiente, proporţionale şi descurajante cu privire la auditorii statutari şi la firmele de audit, în cazul în care auditurile statutare nu sunt efectuate în conformitate cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. Sancţiunile aplicate nu trebuie să aducă atingere regimului de răspundere civilă. (3) Măsurile luate sau sancţiunile impuse auditorilor statutari şi firmelor de audit trebuie să fie prezentate în mod adecvat publicului. (4) Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă de către auditorii statutari şi firmele de audit atrage răspunderea administrativă, disciplinară, civilă sau penală, după caz. (5) Firmele de audit răspund, potrivit legii, în calitatea lor de membri ai Camerei, dacă unul dintre asociaţi, administratori sau angajaţi, care nu are calitatea de auditor statutar, va interveni în exercitarea independentă a profesiei de auditor statutar, astfel încât să prejudicieze independenţa auditorilor statutari care desfăşoară această activitate în numele firmei de audit. (6) Prevederile alin. (1) – (5) se aplică şi persoanelor fizice care sunt membre ale Camerei şi care desfăşoară activitatea de auditor statutar în numele unor firme de audit. ART. 33 Contravenţii şi sancţiuni (1) Constituie contravenţii următoarele fapte: a) încălcarea prevederilor art. 32 alin. (5) şi (6); b) utilizarea calităţii de auditor statutar sau a celei de firmă de audit în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă; c) exercitarea activităţii de audit statutar fără viza anuală emisă de autoritatea competentă sau de către persoane neînregistrate în Registrul public prevăzut la art. 14. (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează: a) cele prevăzute la lit. a), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei; b) cele prevăzute la lit. b), cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei şi nulitatea raportului de audit întocmit; c) cele prevăzute la lit. c), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei. (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele anume împuternicite de Cameră sau de organismul de supraveghere în interes public, după caz. (4) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 34 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se efectuează de către persoane împuternicite de Cameră sau de organismul de supraveghere în interes public, după caz. (2) Prevederile prezentului capitol se completează cu dispoziţiile legale în vigoare privind regimul juridic al contravenţiilor. ART. 35 Sancţiuni (1) Sancţiunile aplicate de Cameră auditorilor statutari şi firmelor de audit, după caz, sunt: a) mustrare; b) avertisment scris; c) suspendarea dreptului de exercitare a activităţii de audit statutar pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi un an. În perioada suspendării, persoana în cauză nu are dreptul de a exercita sub nicio formă activitate de audit statutar, nu poate face uz de calitatea de auditor statutar şi nu poate participa la activitatea Camerei; d) retragerea autorizării, însoţită de pierderea calităţii de auditor statutar. Retragerea autorizării firmei de audit atrage dizolvarea de drept şi lichidarea acesteia. (2) Abaterile pentru care se aplică sancţiuni, precum şi procedura de constatare şi sancţionare se stabilesc prin regulamentul Camerei, cu avizul organismului de supraveghere în interes public. ART. 36 (1) Sancţiunile aplicate auditorilor statutari sau firmelor de audit, rămase definitive după parcurgerea tuturor formelor legale de contestare, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Camerei. (2) În cazul în care instanţele judecătoreşti pronunţă hotărâri definitive de condamnare a unui auditor statutar pentru fapte penale legate de exercitarea activităţii de audit statutar sau aplică sancţiunea penală complementară interdicţiei exercitării acestei activităţi, auditorul statutar va remite Camerei o copie a hotărârii judecătoreşti, pentru a opera radierea acestuia din Registrul public. În acest scop, Camera urmăreşte stadiul derulării acţiunilor penale îndreptate împotriva auditorilor statutari. „(2) În cazul în care auditorul statutar este condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru fapte penale legate de exercitarea activităţii de audit statutar sau i se aplică pedeapsa complementară a interzicerii de a desfăşura o asemenea activitate ori se ia măsura de siguranţă a exercitării acestei activităţi, se va comunica o copie a hotărârii judecătoreşti Camerei, pentru a opera radierea acestuia din Registrul public. În acest scop, Camera urmăreşte stadiul derulării acţiunilor penale îndreptate împotriva auditorilor statutari.”

ART. 37 Răspunderea auditorului statutar şi a firmei de audit (1) Auditorii statutari sau firmele de audit răspund pentru orice daune provocate, cu voie sau ca urmare a neglijenţei, prin efectuarea misiunii lor. (2) O firmă de audit este răspunzătoare împreună cu auditorul statutar care a efectuat o misiune în numele acesteia pentru daunele provocate de auditorul statutar. (3) Un auditor statutar sau o firmă de audit trebuie să încheie o asigurare obligatorie de acoperire a riscurilor profesionale. (4) Limitarea în timp şi cuantumul sumei care poate fi solicitată drept daună de la un auditor statutar sau de la o firmă de audit vor fi reglementate prin regulament*) emis de organismul de supraveghere în interes public. (5) Exercitarea activităţii de audit statutar fără a deţine calitatea de auditor statutar constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale.

ART. 38 Principiile supravegherii în interes public (1) În România se organizează un sistem naţional de supraveghere în interes public a activităţii de audit statutar, în baza principiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Sistemul naţional de supraveghere în interes public a activităţii de audit statutar este reprezentat de ansamblul entităţilor cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii şi al auditului statutar, inclusiv autorităţile prevăzute prin prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi ansamblul relaţiilor şi procedurilor ce se stabilesc între acestea, în vederea realizării supravegherii în interes public a auditorilor statutari şi a firmelor de audit. (3) Organismul de supraveghere în interes public reprezintă principala structură operaţională în cadrul sistemului naţional de supraveghere în interes public. (4) Toţi auditorii statutari şi toate firmele de audit fac obiectul supravegherii în interes public. (5) Sistemul de supraveghere în interes public este guvernat de nepracticieni care au cunoştinţe în domenii relevante pentru auditul statutar. (6) Se permite unui grup minoritar de practicieni să fie implicat în guvernarea sistemului de supraveghere în interes public, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. (7) Persoanele implicate în guvernarea sistemului de supraveghere în interes public sunt selectate printr-o procedură de numire independentă şi transparentă. ART. 39 Sistemul de supraveghere în interes public are responsabilitatea finală pentru supravegherea în interes public, în principal, a următoarelor activităţi: a) aprobarea şi înregistrarea auditorilor statutari şi a firmelor de audit; b) adoptarea standardelor referitoare la etica profesională, la sistemul de control intern al calităţii din cadrul firmelor de audit; c) formarea profesională continuă; d) asigurarea calităţii şi efectuarea de revizuiri pentru asigurarea calităţii; şi e) asigurarea sistemelor de investigaţie şi disciplină. ART. 40 (1) Sistemul de supraveghere în interes public, prin organismul de supraveghere în interes public, are dreptul să întreprindă, dacă este cazul, investigaţii cu privire la respectarea cerinţelor prezentei ordonanţe de urgenţă de către auditorii statutari şi firmele de audit şi să adopte măsurile necesare. (2) Pentru a asigura transparenţa activităţii desfăşurate, planul anual de activitate şi raportul anual de activitate ale organismului de supraveghere în interes public se publică pe site-ul acestuia. (3) Sistemul de supraveghere în interes public trebuie să fie finanţat în mod corespunzător. Finanţarea sistemului de supraveghere în interes public este sigură şi fără niciun fel de contribuţii financiare din partea auditorilor statutari sau a firmelor de audit. ART. 41 Cooperarea dintre sistemele de supraveghere în interes public la nivelul Comunităţii Europene (1) Acordurile de reglementare încheiate cu sistemele de supraveghere în interes public din celelalte state membre ale Uniunii Europene trebuie să permită cooperarea eficientă în ceea ce priveşte activităţile de supraveghere în interes public. (2) Organismul de supraveghere în interes public, înfiinţat potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, este autoritatea responsabilă pentru asigurarea cooperării eficiente la nivelul Comunităţii Europene în ceea ce priveşte activitatea de supraveghere în interes public.

ART. 42 Recunoaşterea reciprocă a acordurilor de reglementare dintre statele membre (1) În ceea ce priveşte reglementarea şi supravegherea în interes public, acordurile de reglementare încheiate cu celelalte state membre ale Uniunii Europene respectă principiul jurisdicţiei statului membru de origine în care este aprobat auditorul statutar sau firma de audit şi în care îşi are sediul social entitatea auditată. (2) În cazul auditului statutar al situaţiilor financiare anuale consolidate, autorităţile din România care solicită auditul statutar al situaţiilor financiare consolidate nu pot să impună auditorului statutar sau firmei de audit care efectuează auditul statutar al unei filiale stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene cerinţe suplimentare cu privire la înregistrarea, verificarea pentru asigurarea calităţii, standardele de audit, etică şi independenţă. (3) În cazul societăţilor comerciale care îşi au sediul social într-un alt stat membru al Uniunii Europene, iar valorile mobiliare ale acestora sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România, autorităţile române nu pot impune auditorului statutar sau firmei de audit care efectuează auditul situaţiilor financiare anuale sau al situaţiilor financiare anuale consolidate ale societăţilor respective niciun fel de cerinţe suplimentare cu privire la înregistrarea, verificarea pentru asigurarea calităţii, standardele de audit, etică şi independenţă. ART. 43 Desemnarea autorităţilor competente (1) În cadrul sistemului de supraveghere în interes public a activităţii de audit statutar, organismul de supraveghere în interes public reprezintă autoritatea competentă cu atribuţii în domeniul supravegherii în interes public a activităţii de audit statutar în România. (2) Camera Auditorilor Financiari din România este organizaţia profesională cu atribuţii legate de desfăşurarea activităţii de audit statutar în România. (3) Autorităţile competente prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt astfel organizate încât să se evite conflictele de interese. (4) Autorităţile competente prevăzute la alin. (1) şi (2) cooperează, ori de câte ori este necesar, în scopul îndeplinirii responsabilităţilor ce le revin. Acestea asigură schimbul de informaţii şi cooperarea necesară în investigaţiile referitoare la efectuarea auditurilor statutare.

ART. 44 Numirea auditorilor statutari sau a firmelor de audit Auditorul statutar sau firma de audit este numit(ă) de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor entităţii auditate. ART. 45 Demiterea şi demisia auditorilor statutari sau ale firmelor de audit (1) Auditorii statutari sau firmele de audit pot fi demişi (demise) numai în cazul în care există motive temeinice. Divergenţa de opinii cu privire la tratamentele contabile sau la procedurile de audit nu reprezintă un motiv temeinic pentru demitere. (2) Entitatea auditată, auditorul statutar sau firma de audit informează organismul de supraveghere în interes public în legătură cu demiterea sau demisia intervenită pe durata mandatului şi dă o explicaţie adecvată pentru motivele demiterii sau demisiei, după caz.

ART. 46 Raportul privind transparenţa (1) Auditorii statutari şi firmele de audit care efectuează auditul statutar al entităţilor de interes public publică pe website-ul propriu, în termen de 3 luni de la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar, un raport anual privind transparenţa, care include cel puţin următoarele: a) o descriere a formei legale şi a acţionariatului firmei de audit; b) o descriere a reţelei şi a acordurilor legale şi structurale din reţea, în cazul în care firma de audit aparţine unei reţele; c) o descriere a structurii conducerii firmei de audit; d) o descriere a sistemelor interne de control al calităţii existente în firma de audit şi o declaraţie a organului administrativ sau de conducere cu privire la eficacitatea funcţionării acestora; e) o indicare a datei la care a avut loc ultima verificare independentă pentru asigurarea calităţii prevăzută la art. 31; f) o listă cu entităţile de interes public pentru care au fost efectuate audituri statutare de către firma de audit în exerciţiul financiar precedent; g) o declaraţie în legătură cu politicile firmei de audit privind independenţa, care confirmă, de asemenea, că a avut loc o verificare internă a modului în care a fost respectată independenţa; h) o declaraţie privind politica pe care o urmează firma de audit cu privire la formarea profesională continuă a auditorilor statutari prevăzută la art. 11; i) informaţii financiare care arată importanţa firmei de audit, cum ar fi cifra totală de afaceri divizată pe onorarii din auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, precum şi onorarii percepute pentru alte servicii profesionale necesare îmbunătăţirii calităţii informaţiilor, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii care nu sunt de audit; j) informaţii privind baza pentru remunerarea partenerilor. (2) În împrejurări excepţionale, Camera poate suspenda, cu avizul organismului de supraveghere în interes public, prezentarea informaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. f) în raportul privind transparenţa, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a reduce o ameninţare iminentă şi semnificativă la adresa securităţii personale a oricărui individ. (3) Raportul privind transparenţa este semnat de auditorul statutar sau de reprezentantul legal al firmei de audit, după caz. Semnarea se poate realiza şi prin intermediul semnăturii electronice, potrivit prevederilor legale în vigoare. ART. 47 Comitetul de audit (1) Fiecare entitate de interes public trebuie să aibă un comitet de audit. Autorităţile de reglementare ale entităţilor de interes public stabilesc dacă acest comitet de audit trebuie să fie compus din membri neexecutivi ai organului de administraţie şi/sau membri ai organului de supraveghere a entităţii auditate şi/sau din membri care sunt numiţi de adunarea generală a acţionarilor entităţii auditate, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Cel puţin un membru al comitetului de audit este independent şi are competenţă în contabilitate şi/sau audit. (2) Fără a aduce atingere responsabilităţii membrilor organelor de administraţie, de conducere sau de supraveghere ori a altor membri care sunt numiţi de adunarea generală a acţionarilor din cadrul entităţii auditate, comitetul de audit are, printre altele, următoarele atribuţii: a) monitorizează procesul de raportare financiară; b) monitorizează eficacitatea sistemelor de control intern, de audit intern, după caz, şi de management al riscurilor din cadrul societăţii comerciale; c) monitorizează auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate; d) verifică şi monitorizează independenţa auditorului statutar sau a firmei de audit şi, în special, prestarea de servicii suplimentare entităţii auditate. (3) În cazul entităţilor de interes public, propunerea venită din partea organului de administraţie sau de supraveghere privind numirea unui auditor statutar sau a unei firme de audit se bazează pe o recomandare a comitetului de audit. (4) Auditorul statutar sau firma de audit raportează comitetului de audit cu privire la aspectele esenţiale care rezultă din auditul statutar şi, în special, cu privire la deficienţele semnificative ale controlului intern în ceea ce priveşte procesul de raportare financiară. (5) În aplicarea prevederilor alin. (1) – (4), Camera recomandă măsuri de implementare care se aprobă de organismul de supraveghere în interes public. ART. 48 Independenţa în cazul auditării entităţilor de interes public (1) În plus faţă de prevederile art. 21 şi 26, auditorii statutari sau firmele de audit care efectuează audituri statutare ale entităţilor de interes public au, printre altele, următoarele atribuţii: a) confirmă anual în scris comitetului de audit independenţa lor faţă de entitatea de interes public auditată; b) comunică anual comitetului de audit serviciile suplimentare prestate entităţii auditate; şi c) discută cu comitetul de audit despre ameninţările la adresa independenţei lor şi măsurile de protecţie luate pentru reducerea acestor ameninţări, aşa cum sunt acestea documentate în temeiul art. 23. (2) Partenerul (partenerii)-cheie responsabil(i) pentru efectuarea auditului statutar se roteşte (rotesc) obligatoriu, în cadrul misiunii lui (lor) de audit, în termen de cel mult 7 ani de la data numirii şi i (li) se permite să participe din nou la auditarea entităţii după o perioadă de cel puţin 2 ani. (3) Auditorului statutar sau partenerului-cheie care efectuează auditul statutar în numele firmei de audit nu i se permite să ocupe un post-cheie de conducere în cadrul entităţii auditate înainte de scurgerea unei perioade de cel puţin 2 ani de la data demisiei ca auditor statutar sau ca partener cheie din misiunea de audit. (4) Organismul de supraveghere în interes public întocmeşte şi publică un raport anual asupra aspectelor de independenţă care îi sunt transmise de auditorii statutari individuali, firmele de audit şi preşedintele Camerei, pe care îl înaintează organismelor cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii. (5) În cazul auditului statutar al entităţilor de interes public, dacă se consideră că se impun măsuri de protecţie a independenţei auditorului statutar sau a firmei de audit, auditorul statutar sau firma de audit nu poate efectua un audit statutar atunci când este un caz de verificare a propriei activităţi sau de interes propriu.

ART. 49 Verificarea pentru asigurarea calităţii prevăzute la art.31 trebuie efectuată cel puţin o dată la fiecare 3 ani pentru auditorii statutari sau firmele de audit care efectuează audituri statutare pentru entităţile de interes public.

ART. 50 Aprobarea auditorilor din terţe ţări (1) Sub rezerva reciprocităţii, Camera poate aproba un auditor dintr-o terţă ţară ca auditor statutar, în cazul în care persoana respectivă a furnizat dovada că respectă cerinţe de autorizare echivalente cu cele prevăzute la art. 4şi11. (2) Camera aplică cerinţele prevăzute la art. 12 înainte de aprobarea unui auditor dintr-o terţă ţară care îndeplineşte cerinţele prevăzute la alin. (1). ART. 51 Înregistrarea şi supravegherea auditorilor şi a entităţilor de audit din terţe ţări (1) Camera înregistrează, în conformitate cu art. 14 – 16, fiecare auditor şi fiecare entitate de audit din terţe ţări, care prezintă un raport de audit privind situaţiile financiare anuale sau situaţiile financiare anuale consolidate ale unei societăţi constituite în afara Comunităţii Europene şi ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România, potrivit legislaţiei în vigoare privind piaţa de capital. Sunt exceptate cazurile în care emitentul de valori mobiliare este o societate care emite exclusiv titluri de creanţă admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată într-un stat membru, în sensul legislaţiei în vigoare privind piaţa de capital, a căror valoare nominală unitară este de cel puţin 50.000 euro sau, în cazul titlurilor de creanţă exprimate în altă monedă, a căror valoare nominală unitară este echivalentul a cel puţin 50.000 euro la data emiterii. (2) Înregistrarea auditorilor şi entităţilor de audit din terţe ţări se efectuează cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (9), ale art. 17 şi 18 referitoare la informaţiile cuprinse în Registrul public. (3) Auditorii şi entităţile de audit înregistraţi(te) în terţe ţări şi aprobaţi(te) să efectueze audit statutar în România se supun sistemelor de supraveghere a calităţii, sistemelor de asigurare a calităţii şi sistemelor de investigaţii şi sancţiuni existente în România, organizate conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. (4) Rapoartele de audit privind situaţiile financiare anuale sau situaţiile financiare anuale consolidate menţionate la alin. (1), emise de auditori sau de entităţi de audit înregistraţi(te) în terţe ţări, care nu sunt aprobaţi(te) să efectueze audit statutar în România, nu sunt recunoscute din punct de vedere juridic în România.

ART. 52 Cerinţe pentru înregistrarea entităţilor de audit din terţe ţări (1) Camera poate înregistra entităţi de audit din terţe ţări numai în condiţiile în care: a) acestea îndeplinesc cerinţe echivalente cu cele prevăzute la art. 4şi5; b) majoritatea membrilor organului administrativ sau de conducere al entităţii de audit dintr-o terţă ţară îndeplinesc cerinţe echivalente cu cele prevăzute de art. 4şi6; c) auditorul dintr-o terţă ţară care efectuează auditul în numele entităţii de audit dintr-o terţă ţară îndeplineşte cerinţe echivalente cu cele prevăzute de art. 4şi6; d) auditurile situaţiilor financiare anuale sau ale situaţiilor financiare anuale consolidate menţionate la art. 51 alin. (1) sunt efectuate în conformitate cu ISA, astfel cum se prevede la art. 28, precum şi cu cerinţele prevăzute la art.21, 23, 26, 27 şi la art.48 alin. (5) sau cu standardele şi cerinţele echivalente; şi e) publică pe website-ul propriu un raport anual privind transparenţa, care include informaţiile menţionate la art. 46 sau respectă cerinţele echivalente privind publicarea informaţiilor. (2) Pentru a asigura aplicarea uniformă a alin. (1) lit. d), echivalenţa menţionată la litera respectivă este evaluată şi decisă de Comisia Europeană în cooperare cu statele membre. (3) Până la adoptarea unei decizii de către Comisia Europeană, Camera, sub supravegherea organismului de supraveghere în interes public, poate evalua ea însăşi echivalenţa prevăzută la alin. (1) lit. d).

TITLUL II Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile

ART. 53 (1) Se înfiinţează Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, denumit în continuare Consiliu. (2) Consiliul este autoritatea competentă în domeniul supravegherii în interes public a auditului statutar. (3) Consiliul funcţionează pe lângă Ministerul Finanţelor Publice. (4) Consiliul este instituţie publică autonomă, cu personalitate juridică, înfiinţată cu scopul de a asigura supravegherea în interes public, potrivit principiilor cuprinse în Directiva 2006/43/CE din 17 mai 2006 a Parlamentului European şi a Consiliului privind auditul statutar al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a directivelor Consiliului 78/660/CEE şi 83/349/CEE şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului. ART. 54 Consiliul are, în principal, următoarele obiective: a) supravegherea în interes public a activităţii de audit statutar, potrivit cerinţelor directivelor europene în domeniu; b) stabilirea planului strategic cu privire la activitatea de supraveghere în interes public a activităţii de audit statutar; c) monitorizarea şi coordonarea procesului de aplicare în România a ISA şi a Codului etic; d) promovarea şi urmărirea creşterii încrederii publice în activitatea de audit statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate; e) realizarea cooperării şi comunicării cu organismele internaţionale din domeniul ISA, al auditului statutar şi al supravegherii în interes public şi cu alte organisme de profil implicate în procesul de elaborare şi implementare a standardelor specifice domeniului auditului statutar, precum şi crearea cadrului corespunzător pentru a răspunde solicitărilor acestora; f) reprezentarea României, alături de organizaţiile profesionale, în cadrul organismelor internaţionale din domeniul ISA, al auditului statutar şi al supravegherii în interes public, prin participarea personalului de specialitate la reuniunile acestor organisme; g) asigurarea participării la lucrările Conferinţei Camerei şi ale Conferinţei naţionale a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, denumit în continuare Corp; h) transmiterea de informări şi răspunsuri, la solicitările Comisiei Europene, în ceea ce priveşte profesia de audit statutar şi supravegherea în interes public la nivel naţional a activităţii de audit statutar. ART. 55 (1) Consiliul este condus de un Consiliu superior. (2) Activitatea Consiliului se desfăşoară în cadrul departamentelor de specialitate stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat de către Consiliul superior. (3) În cadrul Consiliului se constituie şi funcţionează Comisia de disciplină. (4) Pentru a asigura interfaţa dintre departamentele de specialitate şi Consiliul superior şi pentru a sprijini Consiliul superior în luarea deciziilor în domeniul auditului statutar şi al supravegherii în interes public în acest domeniu, se constituie Comitetul executiv. (5) Comitetul executiv reprezintă structura operativă a Consiliului. Componenţa Comitetului executiv este cea prevăzută în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului specificat la cap. XIII. (6) În cadrul Consiliului funcţionează un secretariat care deserveşte structurile interne ale Consiliului. ART. 56 Punerea în practică a procedurilor disciplinare şi de sancţionare referitoare la abaterile de la legislaţia şi practica auditului statutar se realizează prin Comisia de disciplină.Regulile de funcţionare a Comisiei de disciplină sunt aprobate de către Consiliul superior. ART. 57 (1) Organizarea şi funcţionarea Consiliului sunt prevăzute la cap. XIII. (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului poate fi modificat şi completat prin hotărâre al Consiliului superior. (3) În termen de 6 luni de la numirea membrilor săi, Consiliul superior trebuie să adopte Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului.

ART. 58 (1) Consiliul reprezintă principala structură operaţională a sistemului naţional de supraveghere în interes public a activităţii de audit statutar şi îndeplineşte atribuţiile în legătură cu această competenţă. În această calitate, Consiliul este autoritatea responsabilă de organizarea unui sistem eficient şi efectiv de supraveghere în interes public a auditorilor statutari şi a firmelor de audit. (2) Consiliul este principala autoritate naţională care asigură urmărirea şi alinierea activităţii de audit statutar la deciziile luate la nivelul Comisiei Europene în domeniul ISA şi al Codului etic. ART. 59 (1) Principiile supravegherii în interes public sunt cele prevăzute la titlul I. (2) Consiliul reprezintă autoritatea din cadrul sistemului de supraveghere în interes public care are responsabilitatea finală pentru supravegherea următoarelor activităţi: a) aprobarea şi înregistrarea auditorilor statutari şi a firmelor de audit în România, potrivit prevederilor regulamentului emis în acest scop; b) adoptarea standardelor de etică şi a sistemului de control intern al calităţii auditorilor statutari, a firmelor de audit şi a activităţii de audit statutar; c) formarea profesională continuă; d) asigurarea calităţii şi efectuarea de revizuiri pentru asigurarea calităţii; e) asigurarea sistemelor de investigaţie şi disciplină. (3) Consiliul obligă Camera să implementeze politici, reglementări, reguli, proceduri şi activităţi în scopul protejării interesului public în conformitate cu cerinţele Comisiei Europene. (4) Pentru a asigura diferitele părţi reprezentative ale interesului public, aşa cum sunt prezentate în prezenta ordonanţă de urgenţă, că auditorii statutari respectă ISA, Codul etic şi regulile de independenţă, adecvarea onorariilor sau alte aspecte care pot afecta reputaţia auditorului, Consiliul, prin Comisia de disciplină, are dreptul să întreprindă investigaţii referitoare la auditorii statutari şi la firmele de audit, precum şi la orice alte aspecte hotărâte de Consiliul superior şi să adopte măsurile necesare în acest scop. ART. 60 Consiliul asigură cooperarea cu organismele corespondente din statele membre ale Uniunii Europene, fiind autoritatea responsabilă pentru realizarea acestei cooperări în ceea ce priveşte activitatea de supraveghere în interes public. În acest sens, acordurile de cooperare încheiate de Consiliu trebuie să permită cooperarea eficientă cu organismele corespondente din celelalte state membre ale Uniunii Europene. ART. 61 Consiliul, prin departamentele sale de specialitate stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare, are următoarele atribuţii: a) supraveghează, conform planului anual stabilit, controlul de calitate în domeniul auditului statutar; b) monitorizează modul în care cadrul legal românesc corespunde măsurilor adoptate la nivelul Comisiei Europene cu privire la independenţa auditorilor statutari; c) încheie acorduri de cooperare cu organismele corespondente din statele membre ale Uniunii Europene în domeniul supravegherii în interes public a activităţii de audit statutar; d) furnizează Guvernului şi instituţiilor statului informaţii referitoare la supravegherea în interes public a activităţii de audit statutar, precum şi informaţii cu privire la adoptarea şi implementarea în România a ISA; e) perfecţionează permanent cadrul general, aprobă direcţiile şi metodele cu privire la inspecţiile periodice efectuate în cadrul acestor sisteme şi asigură implementarea corespunzătoare a acestora de către Cameră, potrivit cerinţelor din prezenta ordonanţă de urgenţă referitoare la sistemele de asigurare a calităţii activităţii de audit; f) ia măsuri pentru efectuarea adecvată a inspecţiilor şi urmăreşte rezultatele acestora; g) monitorizează activitatea Camerei cu privire la autorizarea auditorilor statutari şi a firmelor de audit, precum şi cu privire la Registrul public; h) avizează normele şi reglementările elaborate de Cameră privind activitatea de audit statutar; i) emite norme şi reglementări proprii cu privire la supravegherea în interes public a activităţii de audit statutar, în condiţiile prevăzute de Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului; j) monitorizează pregătirea continuă a auditorilor statutari; k) conduce investigaţii proprii referitoare la auditorii statutari şi firmele de audit şi adoptă măsurile necesare în urma constatărilor; l) analizează raportul anual elaborat şi transmis de Cameră, cu privire la activitatea de control al calităţii şi, dacă este cazul, obligă Camera să ia măsurile care se impun. ART. 62 Secretul profesional şi cooperarea cu statele membre în domeniul reglementării auditului (1) Consiliul, în calitate de autoritate competentă, cooperează cu autorităţile competente din alte state membre responsabile pentru autorizarea auditorilor statutari şi a firmelor de audit, înregistrarea, asigurarea calităţii, inspecţie şi disciplină ori de câte ori este necesar şi acordă asistenţă acestora, în scopul îndeplinirii responsabilităţilor ce îi revin în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Cooperarea cu autorităţile competente din alte state membre se referă, în principal, la schimbul de informaţii, documente, asistenţă, precum şi la derularea de investigaţii referitoare la efectuarea auditului statutar. (3) Cu respectarea prevederilor alin. (4), autoritatea competentă ia măsuri pentru comunicarea cu promptitudine a informaţiilor, documentelor şi furnizarea de asistenţă către autorităţile care le solicită. (4) Persoanele care sunt angajate sau au fost angajate de Consiliu sunt obligate să păstreze secretul profesional şi să respecte cerinţele de confidenţialitate. Informaţiile care fac obiectul secretului profesional nu pot fi dezvăluite niciunei alte persoane sau autorităţi, cu excepţia cazului în care acest lucru este prevăzut de alte acte normative în vigoare, prin prevederi speciale în acest sens. Consiliul va elabora, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, reglementări interne care să asigure aplicarea prevederilor prezentului alineat. ART. 63 (1) Prevederile art. 62 alin. (4) nu împiedică Consiliul şi Camera să facă schimb de informaţii confidenţiale. Informaţiile schimbate astfel fac obiectul secretului profesional, care se aplică persoanelor angajate sau care au fost angajate anterior de Consiliu şi Cameră. (2) Consiliul şi Camera, prin departamentele de specialitate, furnizează la cerere şi fără o întârziere nejustificată, orice informaţii solicitate în sensul dispoziţiilor alin. (1) şi (2) ale art. 62. După caz, atunci când Consiliul sau Camera primeşte astfel de cereri, ia măsurile necesare pentru a strânge, fără nicio întârziere nejustificată, informaţiile solicitate. Informaţiile furnizate astfel fac obiectul secretului profesional, care se aplică persoanelor angajate sau care au fost angajate anterior de Consiliu şi Cameră. (3) În cazul în care autoritatea competentă din România căreia i-a fost adresată cererea nu poate furniza informaţiile cerute fără întârziere, aceasta notifică motivele întârzierii autorităţii competente în domeniul auditului statutar care a adresat cererea. Consiliul defineşte prin reglementări interne „întârzierea nejustificată”. (4) Consiliul şi Camera, prin departamentele lor de specialitate, pot refuza să dea curs unei solicitări de informaţii atunci când: a) comunicarea informaţiilor solicitate ar fi de natură să compromită suveranitatea, securitatea şi ordinea publică a României; sau b) au fost deja iniţiate proceduri judiciare cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi auditori statutari sau firme de audit de către autorităţile române cărora le-a fost adresată cererea; sau c) a fost adoptată deja o hotărâre definitivă cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi auditori statutari sau firme de audit de către autorităţile competente române cărora le-a fost adresată cererea; sau d) cererea este motivată prin alte intenţii decât cele aferente realizării competenţelor autorităţii care solicită informaţiile, legate de supravegherea în interes public şi controlul activităţii de audit statutar al situaţiilor financiare şi de implementarea procedurilor referitoare la exercitarea auditului statutar; sau e) persoanele care au fost angajate sau care sunt încă angajate de către autoritatea care solicită informaţiile nu sunt supuse acordurilor de confidenţialitate profesională; sau f) există un risc semnificativ ca informaţiile, documentele sau asistenţa solicitate să fie prezentate altor persoane ori autorităţi decât autoritatea care le solicită, cu excepţia cazului în care astfel de prezentări sunt autorizate în contextul procedurilor stabilite prin prevederi legislative, de reglementare sau administrative referitoare la exercitarea auditului statutar. ART. 64 Informaţiile şi documentele primite de Consiliu şi/sau Cameră în contextul cooperării cu autorităţile din alte state membre ale Uniunii Europene care exercită puteri similare cu ale lor nu pot fi folosite altfel decât pentru scopurile exercitării sarcinilor sau în contextul procedurilor referitoare la exercitarea auditului statutar.

ART. 65 (1) Atunci când Consiliul sau Camera constată că se comit sau au fost comise acte contrare Directivei 2006/43/CE privind auditul statutar al conturilor anuale şi consolidate pe teritoriul altui stat membru, acesta/aceasta informează/notifică autoritatea competentă din acel stat membru al Uniunii Europene cu privire la această constatare, expunând cât mai clar posibil motivele care au condus la această concluzie. (2) În cazul în care autoritatea competentă a unui alt stat membru informează Consiliul cu privire la comiterea pe teritoriul României, de către auditorii statutari sau firmele de audit aprobaţi (aprobate) să desfăşoare activitate de audit statutar în România, de acte contrare legislaţiei referitoare la auditul statutar, Consiliul trebuie să ia măsurile corespunzătoare. În acest caz, Consiliul informează autoritatea competentă notificatoare cu privire la rezultatul măsurilor întreprinse şi, în măsura în care este posibil, informează cu privire la evoluţiile interimare semnificative. ART. 66 (1) Consiliul şi Camera pot solicita efectuarea unei investigaţii cu privire la elementele prevăzute la art. 65 de către autoritatea competentă a unui alt stat membru pe teritoriul acestuia din urmă. (2) Consiliul şi Camera pot solicita, de asemenea, ca unora dintre angajaţii lor să li se permită să însoţească personalul autorităţii competente a celuilalt stat membru pe durata investigaţiei. (3) Autorităţile competente în domeniul auditului statutar dintr-un alt stat membru pot solicita Consiliului şi/sau Camerei efectuarea unei investigaţii pe teritoriul României. (4) Autorităţile competente în domeniul auditului statutar dintr-un alt stat membru pot solicita Consiliului şi/sau Camerei ca unora dintre angajaţii acestora să li se permită să însoţească personalul Consiliului şi/sau Camerei pe durata investigaţiei. (5) Investigaţia se află integral sub controlul general al autorităţii competente a statului membru pe al cărui teritoriu este efectuată. (6) Autorităţile competente din România pot refuza să dea curs unei cereri de efectuare a unei investigaţii, astfel cum se prevede la alin. (1) şi (3), sau unei cereri ca personalul autorităţilor din alte state membre să fie însoţit de personalul autorităţilor competente din România (Consiliul şi/sau Camera), astfel cum se prevede la alin. (2) şi (4), atunci când: a) o astfel de investigaţie poate aduce atingere suveranităţii, securităţii sau ordinii publice a statului membru căruia i-a fost adresată cererea; sau b) au fost deja iniţiate procedurile judiciare cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi persoane de către autorităţile statului membru căruia i-a fost adresată cererea; sau c) a fost deja adoptată o hotărâre finală împotriva unor persoane pentru aceleaşi acţiuni de către autorităţile competente ale statului membru căruia i-a fost adresată cererea. ART. 67 Cooperarea cu autorităţile competente din terţe ţări (1) Consiliul poate permite transferul dosarelor de audit sau al altor documente deţinute de auditorii statutari ori de firmele de audit aprobate de acesta către autorităţile competente dintr-o terţă ţară, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) aceste documente de audit sau alte documente să aibă legătură cu auditurile societăţilor comerciale care au emis valori mobiliare în acea terţă ţară sau care fac parte dintr-un grup care întocmeşte situaţii financiare anuale consolidate în acea terţă ţară; b) transferul să aibă loc către autorităţile competente din terţa ţară şi la cererea acestora, prin intermediul autorităţilor competente din România; c) autorităţile competente din terţa ţară în cauză să îndeplinească cerinţele care au fost considerate adecvate în conformitate cu alin. (3); d) să existe acorduri de cooperare pe bază de reciprocitate încheiate între autorităţile competente respective; e) transferul de date personale către terţa ţară să aibă loc în conformitate cu legislaţia prin care se transpun prevederile europene cu privire la protecţia persoanelor şi libera circulaţie a datelor personale. (2) Acordurile de cooperare pe bază de reciprocitate încheiate între autorităţile competente prevăzute la alin. (1) lit. d) trebuie să asigure că: a) autorităţile competente din terţa ţară justifică motivele cererii pentru obţinerea dosarelor de audit sau a altor documente; b) persoanele angajate sau angajate anterior de către autorităţile competente ale terţei ţări care primeşte informaţiile fac obiectul obligaţiei de păstrare a secretului profesional; c) autorităţile competente ale unei terţe ţări pot folosi dosarele de audit şi alte documente doar pentru exercitarea funcţiilor lor de supraveghere în interes public, de asigurare a calităţii şi de investigaţii, funcţii care îndeplinesc cerinţe echivalente cu cele prevăzute la titlul I; d) cererea unei autorităţi competente dintr-o terţă ţară privind dosarele de audit sau alte documente deţinute de un auditor statutar sau de o firmă de audit poate fi refuzată atunci când: (i) furnizarea dosarelor de audit sau a documentelor poate aduce atingere suveranităţii, securităţii sau ordinii publice a României ori a Comunităţii Europene; sau (ii) au fost deja iniţiate proceduri judiciare cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi persoane de către autorităţile din România; sau (iii) a fost deja adoptată o hotărâre finală împotriva unor persoane pentru aceleaşi acţiuni de către autorităţile competente ale statului membru căruia i-a fost adresată cererea. (3) Gradul de adecvare prevăzut la alin. (1) lit. c) este decis de Comisia Europeană, în conformitate cu procedura prevăzută la art. 48 alin. (2) din Directiva 2006/43/CE, pentru a facilita cooperarea dintre autorităţile competente. Evaluarea gradului de adecvare se realizează de către Comisia Europeană în cooperare cu Camera şi se bazează pe cerinţele referitoare la secretul profesional şi cooperarea dintre statele membre în domeniul reglementării. (4) În cazuri excepţionale şi prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), Consiliul sau Camera, după caz, poate permite auditorilor statutari sau firmelor de audit aprobate şi/sau autorizate de autorităţile competente desemnate prin prezenta ordonanţă de urgenţă să transfere copii ale dosarelor de audit şi ale altor documente de audit direct către autorităţile competente ale unei terţe ţări, cu condiţia ca: a) autorităţile competente din acea terţă ţară să fi iniţiat investigaţii; b) transferul să nu contravină obligaţiilor pe care trebuie să le respecte auditorii statutari şi firmele de audit în legătură cu transferul dosarelor de audit sau al altor documente către autoritatea competentă din ţara lor de origine; c) să existe acorduri de cooperare cu autorităţile competente ale acelei terţe ţări din afara Uniunii Europene, care să permită autorităţilor competente din statul membru acces direct reciproc la dosarele de audit şi la alte documente ale entităţilor de audit din respectiva terţă ţară; d) autoritatea competentă din terţa ţară în cauză care face solicitarea să informeze în prealabil autoritatea competentă din ţara de origine a auditorului statutar sau a firmei de audit cu privire la fiecare cerere directă de informaţii, indicând motivele acesteia; e) să fie respectate condiţiile menţionate la alin. (2). (5) Consiliul, ca organism naţional de supraveghere în interes public, aduce la cunoştinţă Comisiei Europene acordurile de cooperare prevăzute la alin. (1) lit. d) şi la alin. (4) lit. c). (6) Proiectele de acorduri de cooperare şi acces la informaţii sunt transmise membrilor Consiliului spre aprobare. Aprobarea proiectelor de acorduri se efectuează prin decizie a Consiliului superior. (7) Consiliul împreună cu Camera stabilesc procedura de aprobare a acordurilor de cooperare şi de acces la informaţii. (8) Acordurile sunt semnate de preşedintele Consiliului. (9) Prin regulamentul intern emis de Consiliu se stabilesc atribuţiile ce revin Consiliului şi Camerei în ceea ce priveşte îndeplinirea atribuţiilor rezultate din aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la cooperarea cu autorităţile din alte state membre şi terţe ţări. ART. 68 (1) Membrii Consiliului superior al Consiliului sunt reprezentanţii desemnaţi de următoarele instituţii: Ministerul Finanţelor Publice, Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Justiţiei, Camera de Comerţ şi Industrie a României, precum şi de Cameră şi Corp. (2) Consiliul superior este condus de un preşedinte ales dintre reprezentanţii autorităţilor de reglementare (Ministerul Economiei şi Finanţelor, Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private). (2^1) Preşedintele Consiliului superior reprezintă Consiliul în raporturile cu terţii.Prin dispoziţie scrisă a preşedintelui Consiliului superior, unele atribuţii pot fi delegate directorului executiv coordonator, cu precizarea limitelor şi condiţiilor delegării. (3) Durata mandatului preşedintelui este de 2 ani. (4) Consiliul superior este format din 7 membri şi are următoarea componenţă: (i) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, desemnat de ministrul finanţelor publice; (ii) un reprezentant al Ministerului Justiţiei, desemnat de ministrul justiţiei; (iii) un reprezentant al Băncii Naţionale a României, desemnat de guvernator; (iv) un reprezentant al Autorităţii de Supraveghere Financiară, desemnat de preşedintele acesteia; (v) preşedintele Camerei sau un reprezentant al Camerei, desemnat de Consiliul Camerei; (vi) preşedintele Corpului sau un reprezentant al Corpului, desemnat de Consiliul superior al Corpului; (vii) preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României sau un reprezentant desemnat de acesta. (5) Cu excepţia reprezentantului Camerei şi a reprezentantului Corpului, toţi membrii Consiliului superior trebuie să fie nepracticieni. (6) În funcţie de aspectele supuse dezbaterii şi aprobării, reprezentanţii în Consiliul superior pot fi însoţiţi la şedinţele acestuia de 1 – 2 invitaţi, aceştia neavând drept de vot. Persoanele invitate pot fi reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale şi se supun regulilor referitoare la confidenţialitate şi evitarea conflictului de interese, stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă, în legătură cu membrii Consiliului superior şi cu personalul de specialitate. (7) Consiliul superior se întruneşte cel puţin o dată pe trimestru şi ori de câte ori este nevoie şi este prezidat de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de către persoana desemnată de acesta. (8) Convocarea Consiliului superior se face la solicitarea preşedintelui sau a unui număr de membri ce reprezintă cel puţin o treime din numărul total al membrilor săi. (9) Durata mandatului membrilor Consiliului superior este de 3 ani, cu drept de reînnoire a mandatului o singură dată, la propunerea instituţiei care i-a numit. (10) În cazul în care domiciliul membrilor este în altă localitate decât cea în care au loc şedinţele Consiliului superior, acestora li se vor rambursa cheltuielile de transport şi cazare. ART. 69 Consiliul superior are următoarele atribuţii: a) stabileşte aria activităţilor curente ale departamentelor de specialitate şi ia măsurile necesare pentru asigurarea unei înalte calităţi a activităţii acestora; b) aprobă planurile anuale de acţiune şi orientările strategice ale Consiliului, puse în practică prin departamentele de specialitate; c) aprobă raportul prezentat Consiliului de către directorul executiv coordonator cu privire la activitatea departamentelor de specialitate, progresele înregistrate în activitatea desfăşurată de acestea şi revizuieşte planurile de acţiune şi orientările strategice ale Consiliului, dacă este necesar; d) aprobă criteriile şi regulile pentru angajarea şi salarizarea personalului în departamentele de specialitate, potrivit legii, astfel încât să nu existe incompatibilităţi şi conflicte de interese, şi urmăreşte aplicarea corespunzătoare a acestora; e) aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului; f) numeşte preşedintele Comisiei de disciplină ales dintre membrii acesteia, la propunerea acestora; g) aprobă Regulamentul intern al Comisiei de disciplină; h) urmăreşte asigurarea transparenţei faţă de publicul interesat a rezultatelor activităţii de monitorizare şi supraveghere în interes public, în scopul îmbunătăţirii activităţii de audit, prin publicarea raportului anual de activitate a Consiliului, precum şi a altor informaţii de interes public; i) informează Guvernul cu privire la activitatea desfăşurată, prin raportul anual referitor la activitatea Consiliului, sau la solicitarea acestor instituţii; j) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Consiliului; k) analizează şi aprobă execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pentru exerciţiul financiar încheiat; l) urmăreşte îndeplinirea oricăror atribuţii în domeniu, care decurg din prezenta ordonanţă de urgenţă. ART. 70 (1) Consiliul îşi desfăşoară activitatea potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi Regulamentului de organizare şi funcţionare. (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului este aprobat de Consiliul superior, cu majoritate calificată de 75% din voturi. (3) Şedinţele Consiliului superior sunt statutare cu condiţia participării a două treimi din numărul membrilor acestuia. (4) Deciziile se adoptă prin vot deschis de membrii Consiliului superior, vot exercitat în mod direct şi personal, prin regula majorităţii simple a celor prezenţi. În caz de egalitate de voturi, preşedintele de şedinţă are votul hotărâtor. (5) Deciziile de interes public ale Consiliului superior se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 71 (1) Pentru a sprijini activitatea departamentelor de specialitate şi pentru analiza anumitor aspecte de natură specifică, în cadrul Consiliului se pot înfiinţa comisii tehnice. (2) Comisiile tehnice se constituie prin decizie a Consiliului superior, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului. (3) În funcţie de aspectele supuse analizei în cadrul departamentelor de specialitate, comisiile tehnice pot fi formate din specialişti în domeniu, inclusiv din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, Băncii Naţionale a României, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, mediului academic de profil, mediului de afaceri, precum şi din auditori statutari, membri desemnaţi de Cameră şi membri ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România desemnaţi de această instituţie, care au experienţă în aspectele analizate în cadrul comisiilor tehnice. (4) Persoanele care fac parte din departamentele de specialitate şi din comisiile tehnice pot fi persoane angajate potrivit legii, persoane detaşate/delegate din partea instituţiilor implicate sau persoane care activează pe bază de mandat. (5) Persoanele care fac parte din comisiile tehnice pot fi persoane care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii: a) au activat sau activează într-o instituţie cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii sau auditului; b) deţin diplome în domeniul contabilităţii sau al auditului, emise de instituţii recunoscute la nivel naţional sau internaţional; c) au experienţă relevantă în practica auditării situaţiilor financiare sau a elaborării situaţiilor financiare; d) sunt cadre didactice cu experienţă în domeniul auditului statutar şi al contabilităţii; e) au o bună reputaţie, în înţelesul prevederilor art. 4 alin. (2) lit. a).

ART. 72 (1) Comitetul executiv este structura operativă a Consiliului. (2) Comitetul executiv este format din conducătorii departamentelor de specialitate ale Consiliului, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului. (3) Comitetul executiv este subordonat direct Consiliului superior. (4) Consiliul superior desemnează dintre membrii Comitetului executiv un director executiv coordonator. (5) Atribuţiile Comitetului executiv şi ale directorului executiv coordonator al acestuia se stabilesc de către Consiliul superior prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului şi sunt subordonate realizării obiectivelor de bază ale Consiliului. ART. 73 (1) Comisia de disciplină este structura de investigaţie şi disciplină pentru auditorii statutari şi firmele de audit din România. (2) Comisia de disciplină emite decizii şi impune sancţiuni în conformitate cu regulamentul intern al acesteia. (3) Comisia de disciplină este responsabilă cu administrarea şi derularea procedurilor de reclamaţie şi disciplină în domeniul activităţii de audit statutar. (4) Comisia de disciplină este compusă din 5 membri cu pregătire juridică sau economică, astfel: (i) un reprezentant desemnat de Ministerul Justiţiei; (ii) un reprezentant desemnat de Ministerul Finanţelor Publice; (iii) un reprezentant desemnat de Autoritatea de Supraveghere Financiară; (iv) un reprezentant al Camerei, desemnat de Consiliul Camerei; (v) un reprezentant al Corpului, desemnat de Consiliul superior al Corpului. (5) Membrii Comisiei de disciplină au obligaţia de a respecta secretul profesional şi de a evita conflictul de interese. (6) Perioada pentru care sunt numiţi membrii Comisiei de disciplină este de 3 ani, cu drept de reînnoire a mandatului o singură dată. (7) Comisia de disciplină este condusă de un preşedinte ales dintre reprezentanţii instituţiilor în Comisia de disciplină. (8) Procedurile Comisiei de disciplină şi modalităţile de administrare a acestora sunt cuprinse în regulamentul intern al acesteia. Regulamentul intern al Comisiei de disciplină este aprobat printr-o majoritate de 66% din numărul total al membrilor Comisiei de disciplină. (9) Hotărârile Comisiei de disciplină se iau prin majoritate simplă, cu condiţia ca minimum 3 membri să fie prezenţi. În cazul egalităţii voturilor, preşedintele are votul hotărâtor. (10) Membrii Comisiei de disciplină nu pot fi reprezentaţi prin înlocuitori. (11) Comisia de disciplină poate impune următoarele sancţiuni: a) mustrare; b) restricţionare (retragerea sau suspendarea parţială ori totală) a dreptului de practică; c) penalizare conform deciziei Comisiei de disciplină; d) retragerea aprobării. (12) Cuantumul penalizărilor prevăzute la alin. (11) lit. c) se stabileşte prin regulament emis de Comisia de disciplină. (13) Detalierea aspectelor referitoare la depunerea plângerilor împotriva auditorilor statutari, respectiv a firmelor de audit, înaintate de către terţe persoane, inclusiv de autorităţi publice, luarea şi emiterea de decizii de către Comisia de disciplină, modul de contestare a deciziilor, soluţionarea contestaţiilor primite de la auditorii statutari, respectiv firmele de audit, se efectuează prin Regulamentul intern al Comisiei de disciplină. (14) La îndeplinirea atribuţiilor sale, Comisia de disciplină colaborează ori de câte ori este necesar cu Camera. (15) Comisia de disciplină investighează abaterile săvârşite de membrii Consiliului Camerei sau de alţi membri aleşi în structurile de conducere ale Camerei. (16) Sancţiunile aplicate de Comisia de disciplină se pot contesta la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti. ART. 74 Sediul Consiliului (1) Sediul Consiliului este în municipiul Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 12, sectorul 5. (2) Pentru o perioadă de 5 ani, Guvernul asigură un spaţiu adecvat pentru funcţionarea Consiliului, cu posibilitatea de prelungire a acestui termen. Personalul, structura organizatorică şi contabilitatea Consiliului ART. 75 (1) Consiliul îşi desfăşoară activitatea pe baza bugetului propriu de venituri şi cheltuieli. (2) Numărul de posturi aferent Consiliului se stabileşte prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului, în limita maximă de 25 de posturi. (2^1) Personalul Consiliului este format din funcţionari publici şi personal contractual. (3) Structura organizatorică, atribuţiile şi răspunderile personalului din aparatul propriu se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului. (4) Contabilitatea Consiliului se organizează distinct, în conformitate cu reglementările specifice.

ART. 76 Membrii Consiliului superior şi ai Comisiei de disciplină, personalul din departamentele de specialitate, precum şi persoanele care fac parte din comisiile tehnice îşi desfăşoară activitatea astfel încât să se evite conflictul de interese. Prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului se va defini conflictul de interese. ART. 77 Finanţare (1) Finanţarea Consiliului trebuie să fie sigură şi în afara oricăror influenţe exercitate de auditorii statutari, firmele de audit, experţii contabili, contabilii autorizaţi, societăţile de expertiză contabilă sau alte părţi interesate. (2) Necesarul de resurse de finanţare şi modul lor de utilizare se stabilesc prin bugetul de venituri şi cheltuieli, care se aprobă de Consiliul superior cu votul a jumătate plus unu din membrii Consiliului superior, cel târziu în luna august a fiecărui exerciţiu financiar precedent celui la care se referă. Până la aprobarea bugetului pentru anul curent, finanţarea se asigură potrivit prevederilor din bugetul pentru anul precedent.Bugetul aprobat poate fi rectificat în cursul exerciţiului financiar, potrivit prevederilor legale. (3) Finanţarea Consiliului se asigură astfel: (i) 22% din totalul cheltuielilor prevăzute în buget prin contribuţia Camerei; (ii) 38% din totalul cheltuielilor prevăzute în buget prin contribuţia Corpului; (iii) 40% din totalul cheltuielilor prevăzute în buget din subvenţii acordate de la bugetul de stat. (4) Subvenţiile de la bugetul de stat se asigură prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice. (5) Bugetul aprobat de Consiliul superior se înaintează Ministerului Finanţelor Publice, în vederea includerii în proiectul bugetului de stat. (6) Plata contribuţiilor prevăzute la alin. (3) pct. (i) şi (ii) este obligatorie şi se efectuează semestrial, după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Consiliului, în baza înştiinţării de plată comunicate de Consiliul superior. Înştiinţarea de plată se transmite odată cu bugetul aprobat şi va cuprinde suma, termenul de plată şi contul în care urmează a se efectua aceasta. (7) Ordonatorul de credite este directorul executiv coordonator al Consiliului, iar în lipsa acestuia persoana desemnată de Consiliul superior. (8) Înştiinţarea de plată constituie titlu executoriu, iar în caz de neplată la termen, Consiliul este îndreptăţit să solicite efectuarea executării silite potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

ART. 79 (1) Personalul Consiliului beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite potrivit legii pentru personalul din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor Publice. (2) Nivelul indemnizaţiei lunare de participare la şedinţe pentru membrii Consiliului superior, Comisiei de disciplină şi comisiilor tehnice se stabileşte de Consiliul superior şi nu poate depăşi 20% din salariul de bază al directorului executiv coordonator. ART. 80 Excedentele rezultate din execuţia bugetului Consiliului se regularizează la sfârşitul anului cu bugetul de stat, în limita sumelor primite de la buget. ART. 81 (1) Prezentul titlu intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Instituţiile reprezentate în Consiliu îşi vor desemna reprezentanţii în Consiliul superior în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

TITLUL II1 Supravegherea în interes public a activităţii Corpului şi a membrilor acestuia

ART. 811 (1) Activitatea Corpului este supusă supravegherii în interes public, în principal, în următoarele domenii: a) autorizarea şi înregistrarea membrilor Corpului; b) adoptarea standardelor privind etica profesională şi sistemul de control intern al calităţii în cadrul persoanelor juridice membre ale Corpului; c) formarea profesională continuă a membrilor Corpului; d) asigurarea calităţii şi efectuarea de revizuiri pentru asigurarea calităţii; e) asigurarea sistemelor de investigaţie şi disciplină; f) aprobarea retragerii autorizării membrilor Corpului. (2) Responsabilitatea Consiliului constă în avizarea normelor şi hotărârilor emise de Corp pentru domeniile de activitate menţionate la alin. (1), precum şi în supravegherea modului de punere în practică a acestora. (3) Consiliul analizează raportul anual elaborat şi transmis de Corp cu privire la activitatea de control al calităţii şi, dacă este cazul, obligă Corpul să ia măsurile care se impun. (4) Consiliul are dreptul să întreprindă investigaţii cu privire la respectarea de către Corp a cerinţelor prezentei ordonanţe de urgenţă şi să adopte măsurile necesare. (5) Comisia de disciplină a organismului de supraveghere în interes public investighează abaterile disciplinare săvârşite de membrii organelor de conducere ale Corpului, ale filialelor acestuia, precum şi de membrii Comisiei superioare de disciplină a Corpului şi aplică, dacă este cazul, sancţiunile prevăzute la art. 17 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Deciziile Comisiei de disciplină se publică pe site-ul Corpului. (6) Sancţiunile aplicate de Comisia de disciplină se pot contesta la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti. (7) Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, Comisia de disciplină solicită informaţii Corpului ori de câte ori este necesar.

TITLUL III Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 82 (1) În termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se vor modifica şi se vor completa corespunzător Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi celelalte acte normative referitoare la activitatea de audit. (2) În termenul prevăzut la alin. (1), autorităţile desemnate la art. 78 alin. (2) ca participante la finanţarea Consiliului vor proceda la modificarea şi completarea în mod corespunzător a actelor normative specifice de organizare şi funcţionare, după caz. (3) Persoanele care au dobândit calitatea de auditor financiar şi care sunt autorizate pentru exercitarea acestei profesii în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999, republicată, cu modificările ulterioare, sunt considerate ca fiind auditori statutari, respectiv firme de audit aprobaţi/autorizaţi (aprobate/autorizate) să desfăşoare activitate de audit statutar în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. ART. 83 Ministerul Finanţelor Publice va detaşa, în condiţiile legii, personal care va desfăşura operaţiuni legate de înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului. ART. 84 Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă urmează să se completeze cu deciziile Comisiei Europene emise în aplicarea Directivei 2006/43/CE, pe măsura adoptării acestora.

ART. 85 Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.68/2010.

Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune prevederile Directivei 2006/43/CE din 17 mai 2006 a Parlamentului European şi a Consiliului privind auditul statutar al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a directivelor Consiliului 78/660/CEE şi 83/349/CEE şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 157 din 9 iunie 2006.

DIRECTIVA 2006/43/CE din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului (Text cu relevanţă pentru SEE)
EMITENT: Parlamentul European şi Consiliul
PRIMA PUBLICARE: Jurnalul Oficial nr. L 157/2006, p. 87 – 107
Descriptor CELEX: 32006L0043
Descriptor natural: Directivă 43 2006
Descriptor serial: Directivă 2006 43
Numai legislaţia Comunităţilor Europene tipărită în ediţia pe hârtie a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene este considerată autentică.

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 44 alineatul (2) litera (g),
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European*1),
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat*2),
întrucât:
(1) În prezent, a patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor forme de societăţi comerciale*3), A şaptea Directivă 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate*4), Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale şi conturile consolidate ale băncilor şi ale altor instituţii financiare*5) şi Directiva 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind conturile anuale şi conturile consolidate ale întreprinderilor de asigurare*6) impun auditarea conturilor anuale sau a conturilor consolidate de către una sau mai multe persoane autorizate să efectueze astfel de audituri.
(2) Condiţiile pentru autorizarea persoanelor responsabile pentru efectuarea auditului legal au fost stabilite prin cea de a opta Directivă 84/253/CEE a Consiliului din 10 aprilie 1984 privind autorizarea persoanelor responsabile pentru auditul legal al documentelor contabile*7).
(3) Lipsa unei abordări armonizate a auditului legal la nivelul Comunităţii a fost motivul pentru care Comisia a propus, în Comunicarea sa din 1998 privind auditul legal în Uniunea Europeană: o cale de urmat*8), crearea unui Comitet privind auditul care ar putea elabora acţiuni viitoare în strânsă cooperare cu profesia contabilă şi cu statele membre.
(4) Pe baza activităţii comitetului respectiv, Comisia a emis, la 15 noiembrie 2000, o Recomandare privind asigurarea calităţii pentru auditul legal în Uniunea Europeană: cerinţe minime*9) şi, la 16 mai 2002, o Recomandare privind independenţa auditorilor legali în UE: Un set de principii fundamentale*10).
(5) Prezenta directivă are ca obiectiv armonizarea la nivel înalt – deşi nu deplină – a cerinţelor de audit legal. Un stat membru care solicită efectuarea unui audit legal poate impune cerinţe mai stricte, cu excepţia cazului în care există dispoziţii contrare în prezenta directivă.
(6) Calificările de audit obţinute de auditorii legali în baza prezentei directive trebuie considerate echivalente. Prin urmare, nu trebuie să mai fie posibil ca statele membre să insiste ca majoritatea drepturilor de vot într-o firmă de audit să fie deţinute de auditori autorizaţi la nivel local sau ca majoritatea membrilor organului administrativ sau de conducere al unei firme de audit să fie autorizaţi la nivel local.
(7) Auditul legal necesită cunoştinţe adecvate despre aspecte cum ar fi dreptul societăţilor comerciale, dreptul fiscal şi dreptul muncii. Astfel de cunoştinţe trebuie testate înainte ca un auditor legal dintr-un alt stat membru să poată fi autorizat.
(8) Pentru a proteja interesele terţelor părţi, toţi auditorii autorizaţi şi toate firmele de audit autorizate trebuie înscrişi într-un registru care este accesibil publicului şi care conţine informaţii de bază despre auditorii legali sau despre firmele de audit.
(9) Auditorii legali trebuie să adere la cele mai înalte standarde de etică. Prin urmare, aceştia trebuie să acţioneze cu etică profesională, care se referă cel puţin la funcţia lor de interes public, integritatea şi obiectivitatea lor şi competenţa lor profesională şi atenţia cuvenită. Funcţia de interes public a auditorilor legali înseamnă că o comunitate mai mare de oameni şi de instituţii se bazează pe calitatea activităţii auditorului legal. Buna calitate a auditului contribuie la o funcţionare corectă a pieţelor prin îmbunătăţirea integrităţii şi eficienţei situaţiilor financiare. Comisia poate să adopte măsuri de aplicare cu privire la etica profesională ca standarde minime. În acest sens, pot fi avute în vedere principiile conţinute de Codul Etic al Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC).
(10) Este important ca auditorii legali şi firmele de audit să respecte viaţa privată a clienţilor lor. Prin urmare, acestora ar trebui să le revină obligaţia de a respecta norme stricte cu privire la confidenţialitate şi secretul profesional care, cu toate acestea, nu trebuie să împiedice aplicarea corectă a dispoziţiilor prezentei directive. Respectivele norme privind confidenţialitatea ar trebui să se aplice, de asemenea, oricărui auditor legal sau oricărei firme de audit care a încetat să mai fie implicată într-o anumită sarcină de audit.
(11) Auditorii legali şi firmele de audit trebuie să fie independente atunci când efectuează un audit legal. Aceştia pot informa entitatea auditată despre aspectele care decurg din audit, dar trebuie să se abţină să intervină în procesele interne de decizie ale entităţii auditate. În cazul în care se găsesc în situaţia în care importanţa ameninţărilor la adresa independenţei lor, chiar şi după aplicarea măsurilor de protecţie pentru atenuarea acelor riscuri, este prea mare, aceştia trebuie să demisioneze sau să se abţină să accepte misiunea de audit. Atunci când se ajunge la concluzia existenţei unui raport care compromite independenţa auditorului, trebuie să se facă distincţia între raportul dintre auditor şi entitatea auditată şi raportul dintre reţea şi entitatea auditată. În cazul în care unei cooperative în sensul articolului 2 alineatul (14) sau unei entităţi similare, menţionată la articolul 45 din Directiva 86/635/CEE, i se solicită sau i se permite, în temeiul dispoziţiilor de drept intern, să devină membru al unei entităţi de audit nonprofit, o parte obiectivă, informată şi rezonabilă nu ajunge la concluzia că raportul bazat pe calitatea de membru compromite independenţa auditorului legal, cu condiţia ca, atunci când o astfel de entitate de audit efectuează auditul unuia dintre membrii săi, principiile de independenţă să se aplice auditorilor care efectuează auditul, precum şi acelor persoane care se pot afla în poziţia de a influenţa auditul legal. Exemple de ameninţări la adresa independenţei unui auditor legal sau a unei firme de audit sunt interesul financiar direct sau indirect în entitatea auditată şi prestarea unor servicii suplimentare, altele decât cele de audit. De asemenea, nivelul onorariilor primite de la o entitate auditată şi/sau structura onorariilor pot ameninţa independenţa unui auditor legal sau a unei firme de audit. Măsurile de protecţie care urmează să fie aplicate pentru a reduce sau a elimina aceste ameninţări includ interzicerea, restricţionarea, alte politici sau proceduri, precum şi cerinţele referitoare la dezvăluirea de informaţii. Auditorii legali şi firmele de audit trebuie să refuze să presteze orice servicii suplimentare, altele decât cele de audit, care compromit independenţa lor. Comisia poate adopta măsuri de aplicare cu privire la independenţă ca standarde minime. În acest sens, Comisia poate avea în vedere principiile conţinute în Recomandarea din 16 mai 2002. Pentru a determina independenţa auditorilor, trebuie clarificat conceptul de „reţea” în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea auditorii. În această privinţă, trebuie să se ţină cont de diverse împrejurări, cum ar fi situaţiile în care o structură poate fi definită ca reţea întrucât are ca scop distribuţia profitului sau a costurilor. Criteriile pentru a demonstra că este vorba de o reţea trebuie judecate şi cântărite pe baza tuturor elementelor obiective disponibile, cum ar fi existenţa unor clienţi obişnuiţi comuni.
(12) În cazul verificării propriei activităţi sau a interesului propriu, atunci când este adecvat să se apere independenţa auditorului legal sau a firmei de audit, statul membru, şi nu auditorul legal sau firma de audit, trebuie să decidă dacă auditorul legal sau firma de audit trebuie să demisioneze sau să se abţină de a accepta o misiune de audit în ceea ce priveşte clienţii săi de audit. Cu toate acestea, nu trebuie să se ajungă la o situaţie în care statelor membre le revine obligaţia generală de a împiedica auditorii legali sau firmele de audit să presteze pentru clienţii lor de audit alte servicii decât cele de audit. Pentru a determina dacă este adecvat ca un auditor legal sau o firmă de audit să nu efectueze audituri legale în cazul verificării propriei activităţi sau a interesului propriu, astfel încât independenţa auditorului legal sau a firmei de audit să fie protejată, factorii avuţi în vedere trebuie să ridice chestiunea dacă entitatea de interes public auditată a emis sau nu valori mobiliare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele de instrumente financiare*11).
(13) Este important să se asigure în mod consecvent o calitate înaltă în toate auditurile legale impuse de legislaţia comunitară. Prin urmare, toate auditurile legale trebuie să fie efectuate pe baza Standardelor Internaţionale de Audit. Măsurile de aplicare a standardelor respective în Comunitate trebuie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor de exercitare a competenţelor de executare conferite Comisiei*12). Un comitet tehnic sau un grup de audit trebuie să asiste Comisia în evaluarea calităţii tehnice a Standardelor Internaţionale de Audit şi, de asemenea, să implice sistemul organelor de supraveghere publică ale statelor membre. Pentru a atinge un grad maxim de armonizare, statelor membre trebuie să li se permită să impună doar proceduri sau cerinţe de audit naţionale suplimentare numai în cazul în care acestea decurg din cerinţe legale interne specifice referitoare la domeniul de aplicare a auditului legal al conturilor anuale sau consolidate, aceasta însemnând că cerinţele respective nu au fost incluse în Standardele Internaţionale de Audit adoptate. Statele membre pot menţine aceste proceduri de audit suplimentare până când procedurile sau cerinţele de audit sunt incluse în Standarde Internaţionale de Audit adoptate ulterior. În cazul în care, cu toate acestea, Standardele Internaţionale de Audit adoptate conţin proceduri de audit a căror efectuare ar da naştere unui conflict juridic cu legislaţia internă care decurge din cerinţe naţionale specifice referitoare la domeniul de aplicare a auditului legal, statele membre pot elimina dispoziţiile contrare din Standardul Internaţional de Audit atât timp cât aceste conflicte există, cu condiţia aplicării măsurilor menţionate la articolul 26 alineatul (3). Orice adăugire sau eliminare efectuată de către statele membre trebuie să determine asigurarea unui nivel înalt de credibilitate pentru conturile anuale ale societăţilor comerciale şi trebuie să contribuie la asigurarea binelui public. Aceasta înseamnă că statele membre pot, spre exemplu, să impună prezentarea unui raport de audit suplimentar către organul de supraveghere sau să prevadă alte cerinţe de raportare şi de audit în baza normelor interne privind guvernanţa corporativă.
(14) Pentru adoptarea de către Comisie a unui Standard Internaţional de Audit care să fie aplicat la nivelul Comunităţii, este necesar ca acesta să fie general acceptat la nivel internaţional şi să fi fost elaborat cu participarea deplină a tuturor părţilor interesate printr-o procedură deschisă şi transparentă, care să dea credibilitate şi calitate conturilor anuale şi consolidate şi care să servească interesului general european. Necesitatea adoptării unei Declaraţii internaţionale privind practica de audit ca parte a standardului trebuie să fie evaluată în conformitate cu Decizia 1999/468/CE de la caz la caz. Comisia trebuie să se asigure că înainte de începerea procesului de adoptare, este efectuată o verificare, pentru a vedea dacă aceste cerinţe au fost respectate şi raportează membrilor comitetului constituit în temeiul prezentei directive cu privire la rezultatele acestei verificări.
(15) În cazul conturilor consolidate, este important să existe o definire clară a responsabilităţilor auditorilor legali care auditează componente ale grupului. În acest scop, auditorul grupului trebuie să poarte responsabilitatea deplină pentru raportul de audit.
(16) Pentru a creşte comparabilitatea între societăţile comerciale care aplică aceleaşi standarde de contabilitate şi încrederea publicului în funcţia de audit, Comisia poate adopta un raport de audit comun pentru auditarea conturilor anuale sau a conturilor consolidate întocmite pe baza unor standarde de contabilitate internaţionale autorizate, cu excepţia cazului în care un standard corespunzător pentru un astfel de raport a fost adoptat la nivelul Comunităţii.
(17) Inspecţiile regulate reprezintă un mijloc bun pentru obţinerea unor audituri legale de o calitate constant înaltă. Prin urmare, auditorii legali şi firmele de audit ar trebui să facă obiectul unui sistem de asigurare a calităţii care este organizat astfel încât să fie independent de auditorii legali sau de firmele de audit verificate. Pentru aplicarea dispoziţiilor articolului 29 privind sistemele de asigurare a calităţii, statele membre pot decide ca, în cazul în care auditorii individuali au o politică comună de asigurare a calităţii, trebuie avute în vedere doar cerinţele privind firmele de audit. Statele membre pot organiza sistemul de asigurare a calităţii astfel încât fiecare auditor individual să facă obiectul unei verificări de asigurare a calităţii cel puţin o dată la fiecare şase ani. În această privinţă, finanţarea sistemului de asigurare a calităţii nu trebuie influenţată în mod nedorit. Comisia ar trebui să aibă competenţa de a adopta măsuri de aplicare în probleme referitoare la organizarea sistemelor de asigurare a calităţii şi cu privire la finanţarea acestora, în cazurile în care încrederea publicului în sistemul de asigurare a calităţii este serios compromisă. Sistemele de supraveghere publică din statele membre ar trebui încurajate să găsească o abordare coordonată pentru efectuarea verificărilor de asigurare a calităţii în vederea evitării impunerii unor sarcini inutile asupra părţilor respective.
(18) Investigaţiile şi sancţiunile corespunzătoare contribuie la prevenirea şi corectarea efectuării necorespunzătoare a auditului legal.

Auditorii şi firmele de audit legal sunt responsabile pentru efectuarea activităţii cu atenţia cuvenită şi, prin urmare, ar trebui să răspundă pentru daunele financiare provocate din neglijenţă. Cu toate acestea, capacitatea auditorilor şi a firmelor de audit de a obţine o asigurare de răspundere profesională poate fi afectată atunci când se află sub incidenţa unei răspunderi financiare nelimitate. În ceea ce o priveşte, Comisia intenţionează să examineze aceste aspecte, ţinând cont de faptul că regimul răspunderii poate varia într-o măsură considerabilă în statele membre.
(20) Statele membre ar trebui să organizeze un sistem eficient de supraveghere publică pentru auditorii legali şi firmele de audit pe baza controlului din ţara de origine. Acordurile de reglementare pentru supravegherea publică ar trebui să permită cooperarea eficientă la nivelul Comunităţii între activităţile de supraveghere ale statelor membre. Sistemul de supraveghere publică ar trebui gestionat de nepracticieni care posedă cunoştinţe în domenii care ţin de auditul legal. Aceşti nepracticieni pot fi specialişti care nu au avut niciodată legătură cu profesia de audit sau foşti auditori care au părăsit profesia. Statele membre pot permite, cu toate acestea, ca un număr mic de practicieni să fie implicaţi în administrarea sistemului de supraveghere publică. Autorităţile competente ale statelor membre ar trebui să coopereze unele cu altele, ori de câte ori este necesar, în scopul îndeplinirii obligaţiilor de supraveghere a auditorilor legali sau a firmelor de audit autorizate de către acestea. O astfel de cooperare poate avea o contribuţie importantă la asigurarea în mod consecvent a unei înalte calităţi a auditului legal la nivelul Comunităţii. Deoarece este necesar să se asigure o cooperare şi o coordonare eficiente la nivel european între autorităţile competente desemnate de statele membre, desemnarea unei singure entităţi care să fie responsabilă pentru asigurarea cooperării nu ar trebui să aducă atingere capacităţii fiecărei autorităţi de a coopera direct cu alte autorităţi competente ale statelor membre.
(21) Pentru a se asigura respectarea articolului 32 alineatul (3) privind principiile supravegherii publice, se consideră că un nepractician posedă cunoştinţe în domenii care ţin de auditul legal fie ca urmare a experienţei sale profesionale, fie pentru că are cunoştinţe din cel puţin unul din domeniile prevăzute la articolul 8.
(22) Auditorul legal sau firma de audit ar trebui desemnaţi de adunarea generală a acţionarilor sau a membrilor entităţii auditate. Pentru a proteja independenţa auditorului, este important ca demiterea să fie posibilă numai în cazul în care există motive întemeiate şi aceste motive sunt comunicate autorităţii sau autorităţilor responsabile pentru supravegherea publică.
(23) Deoarece entităţile de interes public au o mai mare vizibilitate şi sunt mai importante din punct de vedere economic, ar trebui să se aplice cerinţe mai stricte în cazul auditurilor legale ale conturilor lor anuale sau consolidate.
(24) Comitetele de audit şi un sistem de control intern eficient contribuie la reducerea la minim a riscurilor financiare, operaţionale şi de conformitate şi intensifică calitatea raportării financiare. Statele membre pot avea în vedere Recomandarea Comisiei din 15 februarie 2005 privind întărirea rolului directorilor neexecutivi sau al membrilor consiliului de supraveghere al societăţilor cotate la bursă şi comitetele consiliului de administraţie sau de supraveghere*13), care stabileşte modul de constituire şi funcţionare a comitetelor de audit. Statele membre pot stabili că funcţiile atribuite comitetului de audit sau unui organ cu funcţii echivalente pot fi îndeplinite de organul administrativ sau de organul de supraveghere în ansamblu. În ceea ce priveşte responsabilităţile comitetului de audit în conformitate cu articolul 41, auditorul legal sau firma de audit nu trebuie să se subordoneze în nici un fel comitetului.
(25) Statele membre pot decide să exonereze entităţile de interes public care sunt organe de plasament colectiv în valori mobiliare, ale căror valori mobiliare sunt admise spre tranzacţionare pe o piaţă reglementată, de cerinţa de a avea comitet de audit. Această opţiune are în vedere faptul că, în cazul în care un organ de plasament colectiv în valori mobiliare funcţionează doar în scopul administrării în comun a activelor, angajarea unui comitet de audit nu va fi întotdeauna adecvată. Raportarea financiară şi riscurile aferente nu sunt comparabile cu cele ale altor entităţi de interes public. De asemenea, organele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) şi societăţile de gestionare a acestora funcţionează într-un cadru de reglementare strict definit şi fac obiectul unor mecanisme de gestionare specifice, cum ar fi controalele exercitate de către depozitarii acestora. Pentru acele organe de plasament colectiv în valori mobiliare care nu sunt armonizate prin Directiva 85/611/CEE*14), dar fac obiectul unor măsuri de protecţie echivalente, astfel cum se prevede în directiva menţionată, statelor membre trebuie, în acest caz special, să li se permită să asigure un tratament egal cu cel al organelor de plasament colectiv în valori mobiliare, armonizate la nivelul Comunităţii.
(26) Pentru a consolida independenţa auditorilor entităţilor de interes public, partenerul (partenerii) cheie care auditează astfel de entităţi ar trebui să se rotească. Pentru a organiza această rotaţie, statele membre ar trebuie să solicite o schimbare a partenerului (partenerilor) cheie de audit care se ocupă de entitatea auditată, permiţând în acelaşi timp firmei de audit cu care este (sunt) asociat(ţi) partenerul(ii) cheie de audit să fie în continuare auditorul legal al entităţii respective. În cazul în care un stat membru consideră acest lucru adecvat pentru atingerea obiectivelor urmărite, acel stat membru solicită şi schimbarea firmei de audit, fără a aduce atingere articolului 42 alineatul (2).
(27) Relaţiile dintre pieţele de capital scot în evidenţă nevoia de a asigura, totodată, o activitate de o calitate înaltă, efectuată de auditorii din ţări terţe în raport cu piaţa de capital la nivelul Comunităţii. Prin urmare, auditorii în cauză ar trebui înregistraţi, astfel încât să facă obiectul verificărilor de asigurare a calităţii şi, de asemenea, al sistemului de investigare şi sancţionare. Derogările pe bază de reciprocitate trebuie să fie posibile, cu condiţia trecerii unor teste echivalente care să fie efectuate de către Comisie în cooperare cu statele membre. În orice caz, o entitate care a emis valori mobiliare transferabile pe o piaţă reglementată în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE ar trebui să fie întotdeauna auditată de un auditor, fie înregistrat într-un stat membru, fie supravegheat de autorităţile competente ale acelei ţări terţe din care provine auditorul, cu condiţia ca acea ţară terţă să fie recunoscută de către Comisie sau de către un stat membru ca îndeplinind cerinţele echivalente cu cerinţele Comunităţii în domeniul principiilor de supraveghere, al sistemelor de asigurare a calităţii şi al sistemelor de investigare şi sancţionare şi ca acest aranjament să fie pe bază de reciprocitate. În cazul în care un stat membru consideră un sistem de asigurare a calităţii dintr-o ţară terţă echivalent, aceasta nu înseamnă că alte state membre ar trebui să accepte astfel de evaluări şi nici că acest lucru aduce atingere deciziei Comisiei.
(28) Complexitatea auditurilor grupurilor internaţionale necesită o bună cooperare între autorităţile competente ale statelor membre şi cele ale ţărilor terţe. Statele membre ar trebui să asigure, prin urmare, că autorităţile competente din terţe ţări au acces la dosarele de audit şi la alte documente prin intermediul autorităţilor competente naţionale. Pentru a proteja drepturile părţilor implicate şi pentru a facilita, în acelaşi timp, accesul la dosare şi documente, statelor membre ar trebui să li se permită să acorde acces direct autorităţilor competente ale ţărilor terţe, cu condiţia aprobării autorităţii naţionale competente. Unul din criteriile relevante pentru acordarea accesului îl constituie îndeplinirea de către autoritatea competentă din ţara terţă respectivă a cerinţelor pe care Comisia le-a declarat adecvate. Până la adoptarea unei decizii de către Comisie şi fără a aduce atingere deciziei Comisiei, statele membre pot evalua dacă cerinţele sunt adecvate.
(29) dezvăluirea informaţiilor menţionate la articolele 36 şi 47 ar trebui să se conformeze normelor privind transferul de date personale către ţări terţe, astfel cum stabileşte Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date*15). (30) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului şi având în vedere declaraţia Comisiei în faţa Parlamentului European din 5 februarie 2002 cu privire la punerea în aplicare a legislaţiei privind serviciile financiare.
(31) Parlamentul European ar trebui să dispună de o perioadă de trei luni de la prima transmitere a proiectelor de amendamente şi a măsurilor de aplicare pentru a-i permite să le examineze şi să emită un aviz. Cu toate acestea, în cazuri urgente şi pe deplin justificate, ar trebui să fie posibilă scurtarea acestei perioade. În cazul în care, în cadrul acelei perioade, se adoptă o rezoluţie de către Parlamentul European, Comisia reexaminează proiectele de amendamente sau măsuri.
(32) Având în vedere că obiectivele prezentei directive – şi anume aplicarea unui set unic de Standarde Internaţionale de Audit, actualizarea cerinţelor privind formarea profesională, definirea eticii profesionale şi punerea în aplicare a cooperării între autorităţile competente ale statelor membre şi între acele autorităţi şi autorităţile din ţări terţe, în vederea îmbunătăţirii şi armonizării calităţii auditului legal în Comunitate şi a facilitării cooperării între statele membre şi cu ţări terţe, astfel încât să întărească încrederea în auditul legal – nu poate fi realizat într-o măsură suficientă de statele membre şi, prin urmare, date fiind amploarea şi efectele prezentei directive, poate fi mai bine realizat la nivelul Comunităţii, Comunitatea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este enunţat la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la articolul menţionat, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.
(33) În vederea asigurării unei mai mari transparenţe a relaţiilor dintre auditorul legal sau firma de audit şi entitatea auditată, Directivele 78/660/CE şi 83/349/CE ar trebui modificate astfel încât să impună divulgarea onorariilor de audit şi a onorariilor plătite pentru servicii care nu sunt de audit în anexa la conturile anuale şi la conturile consolidate.
(34) Directiva 84/253/CE a Consiliului ar trebui abrogată, deoarece nu conţine un set cuprinzător de norme pentru asigurarea unei infrastructuri de audit adecvate, cum ar fi supravegherea publică, sistemele disciplinare şi sistemele de asigurare a calităţii şi deoarece nu prevede în mod specific cooperarea între statele membre şi ţări terţe în scop de reglementare. Pentru a se asigura securitatea juridică, este nevoie în mod clar să se indice că auditorii legali şi firmele de audit care au fost autorizaţi în temeiul dispoziţiilor Directivei 84/253/CE sunt consideraţi autorizaţi şi în temeiul prezentei directive,
————
*1) JO C 157, 28.6.2005, p. 115.
*2) Avizul Parlamentului European din 28 septembrie 2005 (nepublicat în Jurnalul Oficial până la această dată) şi Decizia Consiliului din 25 aprilie 2006.
*3) JO L 222, 14.8.1978, p. 11. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2003/51/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 178, 17.7.2003, p. 16).
*4) JO L 193, 18.7.1983, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2003/51/CE.
*5) JO L 372, 31.12.1986, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2003/51/CE.
*6) JO L 374, 31.12.1991, p. 7. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2003/51/CE.
*7) JO L 126, 12.5.1984, p. 20.
*8) JO C 143, 8.5.1998, p. 12.
*9) JO L 91, 31.3.2001, p. 91.
*10) JO L 191, 19.7.2002, p. 22.
*11) JO L 145, 30.4.2004, p. 1.
*12) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
*13) JO L 52, 25.2.2005, p. 51.
*14) Directiva 85/611/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 375, 31.12.1985, p. 3). Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2005/1/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 79, 24.3.2005, p. 9).
*15) JO L 281, 23.11.1995, p. 31. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr.1882/2003 (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

ART. 1
Obiectul
Prezenta directivă stabileşte norme privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate.
ART. 2
Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1. „audit legal” înseamnă un audit al conturilor anuale sau al conturilor consolidate astfel cum este prevăzut de legislaţia comunitară;
2. „auditor legal” înseamnă o persoană fizică care este autorizată în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive de către autorităţile competente ale unui stat membru să efectueze audituri legale;
3. „firmă de audit” înseamnă o persoană juridică sau orice altă entitate, indiferent de forma sa juridică, care este autorizată în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive de către autorităţile competente ale unui stat membru să efectueze audituri legale;
4. „entitate de audit dintr-o terţă ţară” înseamnă o entitate, indiferent de forma sa juridică, care efectuează audituri ale conturilor anuale sau ale conturilor consolidate ale unei societăţi comerciale înregistrate într-o ţară terţă;
5. „auditor dintr-o terţă ţară” înseamnă o persoană fizică care efectuează audituri ale conturilor anuale sau ale conturilor consolidate ale unei societăţi comerciale înregistrate într-o ţară terţă;
6. „auditor al grupului” înseamnă auditorul(ii) legal(i) sau firma(ele) de audit care efectuează auditul legal al conturilor consolidate;
7. „reţea” înseamnă o structură mai mare:
– care are drept scop cooperarea şi de care aparţine un auditor legal sau o firmă de audit şi
– care are drept scop în mod evident distribuţia profiturilor sau a costurilor sau are în comun acţionariatul, controlul sau gestionarea, politici şi proceduri de control al calităţii, o strategie de afaceri, folosirea unei mărci sau a unei părţi însemnate a resurselor profesionale;
8. „întreprindere afiliată la o firmă de audit” înseamnă orice întreprindere, indiferent de forma sa juridică, care este legată de firma de audit prin acţionariat, control şi gestionare comune;
9. „raport de audit” înseamnă raportul menţionat la articolul 51a din Directiva 78/660/CEE şi articolul 37 din Directiva 83/349/CEE emis de auditorul legal sau de firme de audit;
10. „autorităţi competente” înseamnă autorităţile sau organele desemnate prin lege care sunt responsabile pentru reglementarea şi/sau supravegherea auditorilor legali şi a firmelor de audit sau pentru aspecte specifice ale acestora; trimiterea la „autoritatea competentă” într-un anumit articol înseamnă o trimitere la autoritatea sau organul(ele) responsabil(e) pentru funcţiile la care se face referire în acel articol;
11. „standarde internaţionale de audit” înseamnă Standardele Internaţionale de Audit (ISA), declaraţiile şi standardele aferente, în măsura în care sunt relevante pentru auditul legal;
12. „standarde internaţionale de contabilitate” înseamnă Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS), Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) şi interpretările aferente (interpretări SIC-IFRIC), amendamentele ulterioare la aceste standarde şi interpretări aferente şi standardele şi interpretările aferente viitoare emise sau adoptate de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB);
13. „entităţi de interes public” înseamnă entităţile reglementate de legislaţia unui stat membru ale căror valori mobiliare transferabile sunt admise spre tranzacţionare pe o piaţă reglementată a oricărui stat membru în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE, instituţii de credit, astfel cum sunt definite la articolul 1 punctul 1 din Directiva 2000/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 martie 2000 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit*16), şi întreprinderi de asigurare în sensul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 1991/674/CEE. Statele membre pot desemna şi alte entităţi ca fiind entităţi de interes public, de exemplu, entităţile care au o relevanţă semnificativă pentru public prin natura activităţilor lor, dimensiunea sau numărul lor de angajaţi;
14. „cooperativă” înseamnă o societate cooperativă europeană, astfel cum este definită la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind statutul societăţii cooperative europene (SCE)*17) sau orice alte cooperative pentru care se impune un audit legal în temeiul legislaţiei comunitare, cum ar fi instituţii de credit, astfel cum sunt definite la articolul 1 punctul 1 din Directiva 2000/12/CE, şi întreprinderi de asigurare în sensul articolului 2 din Directiva 1991/674/CEE;
15. „nepractician” înseamnă orice persoană fizică care, pentru cel puţin trei ani înainte de implicarea sa în gestionarea sistemului de supraveghere publică, nu a efectuat audituri legale, nu a deţinut drepturi de vot într-o firmă de audit, nu a fost membru al organului administrativ sau de gestiune al unei firme de audit şi nu a fost angajat sau asociat sub o altă formă la o firmă de audit;
16. „partener(i) cheie de audit” înseamnă:
(a) auditorul(ii) legal(i) desemnat(ţi) de o firmă de audit pentru o anumită misiune de audit ca fiind responsabilul(ii) principal(i) pentru efectuarea auditului legal în numele firmei de audit sau
(b) în cazul auditului unui grup, cel puţin auditorul(ii) legal(i) care este/sunt desemnat(ţi) de o firmă de audit ca fiind responsabilul(ii) principal(i) pentru efectuarea auditului legal la nivelul grupului şi auditorul(ii) legal(i) care este/sunt desemnat(ţi) ca fiind responsabilul(ii) principal(i) la nivelul filialelor importante sau
(c) auditorul(ii) legal(i) care semnează raportul de audit.
————
*16) JO L 126, 26.5.2000, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2006/29/CE a Comisiei (JO L 70, 9.3.2006, p. 50).
*17) JO L 207, 18.8.2003, p. 1.

ART. 3
Autorizarea auditorilor legali şi a firmelor de audit
(1) Auditurile legale se efectuează numai de către auditorii legali sau de firmele de audit care sunt autorizaţi de statul membru care solicită auditul legal.
(2) Fiecare stat membru desemnează autorităţile competente responsabile pentru autorizarea auditorilor legali şi a firmelor de audit.
Autorităţile competente pot fi asociaţiile profesionale, cu condiţia ca acestea să facă obiectul unui sistem de supraveghere publică, astfel cum se prevede la capitolul VIII.
(3) Fără a aduce atingere articolului 11, autorităţile competente ale statelor membre pot autoriza ca auditori legali doar persoanele fizice care îndeplinesc cel puţin condiţiile prevăzute la articolele 4 şi 6 – 10.
(4) Autorităţile competente ale statelor membre pot autoriza ca firme de audit doar entităţile care îndeplinesc următoarele condiţii:
(a) persoanele fizice care efectuează un audit legal în numele unei firme de audit trebuie să îndeplinească cel puţin condiţiile impuse prin articolele 4 şi 6 – 12 şi trebuie să fie autorizate ca auditori legali în acel stat membru;
(b) majoritatea drepturilor de vot trebuie să fie deţinută de firme de audit care sunt autorizate în orice stat membru sau de persoane fizice care îndeplinesc cel puţin condiţiile impuse prin articolele 4 şi 6 – 12. Statele membre pot prevedea că aceste persoane fizice trebuie să fie autorizate, de asemenea, într-un alt stat membru. În scopul auditului legal al cooperativelor şi entităţilor similare menţionate la articolul 45 din Directiva 86/635/CEE, statele membre pot stabili alte dispoziţii specifice cu privire la drepturile de vot;
(c) majoritatea – până la cel mult 75% – a membrilor organului administrativ sau de conducere al entităţii trebuie să fie firme de audit care sunt autorizate în orice stat membru sau persoane fizice care îndeplinesc cel puţin condiţiile impuse prin articolele 4 şi 6 – 12. Statele membre pot prevedea ca aceste persoane fizice să fie, de asemenea, autorizate într-un alt stat membru. În cazul în care un astfel de organ nu are mai mult de doi membri, cel puţin unul dintre aceşti membri trebuie să îndeplinească condiţiile de la prezenta literă;
(d) firma trebuie să îndeplinească condiţiile impuse prin articolul 4. Statele membre pot stabili condiţii suplimentare doar în legătură cu litera (c). Aceste condiţii trebuie să fie proporţionale cu obiectivele urmărite şi nu trebuie să depăşească ceea ce este strict necesar.
ART. 4
Buna reputaţie
Autorităţile competente ale unui stat membru pot autoriza numai persoanele fizice sau firmele cu o bună reputaţie.
ART. 5
Retragerea autorizării
(1) Autorizarea unui auditor legal sau a unei firme de audit se retrage în cazul în care buna reputaţie a acestei persoane sau firme a fost serios compromisă. Statele membre pot, cu toate acestea, prevedea o perioadă rezonabilă de timp pentru scopul satisfacerii cerinţelor privind buna reputaţie.
(2) Autorizarea unei firme de audit se retrage în cazul în care oricare din condiţiile impuse la articolul 3 alineatul (4) literele (b) şi (c) nu mai este îndeplinită. Statele membre pot, cu toate acestea, să prevadă o perioadă rezonabilă de timp în scopul îndeplinirii acelor condiţii.
(3) În cazul în care se retrage autorizarea unui auditor legal sau a unei firme de audit din orice motiv, autoritatea competentă a statului membru în care este retrasă autorizarea comunică acest fapt şi motivele retragerii autorităţilor competente relevante ale statelor membre în care auditorul legal sau firma de audit sunt, de asemenea, autorizaţi şi care sunt înregistraţi în registrul primului stat membru în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) litera (c).
ART. 6
Formarea profesională
Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 11, o persoană fizică poate fi autorizată să efectueze un audit legal numai după ce a atins un nivel de admitere la universitate sau un nivel echivalent, apoi a urmat un curs de instruire teoretică, a efectuat un stagiu de pregătire practică şi a promovat un examen de competenţă profesională la încheierea cursurilor universitare sau de nivel echivalent, organizat sau recunoscut de statul membru în cauză.
ART. 7
Examenul de competenţă profesională
Examenul de competenţă profesională menţionat la articolul 6 garantează nivelul necesar de cunoştinţe teoretice în disciplinele relevante pentru auditul legal şi capacitatea de a pune astfel de cunoştinţe în practică. Cel puţin o parte a examenului respectiv se desfăşoară în scris.
ART. 8
Testul de cunoştinţe teoretice
(1) Testul de cunoştinţe teoretice inclus în examen include, în special, următoarele domenii:
(a) teoria şi principiile contabilităţii generale;
(b) cerinţele juridice şi standardele referitoare la întocmirea conturilor anuale şi consolidate;
(c) Standardele Internaţionale de Contabilitate;
(d) analiză financiară;
(e) contabilitatea costurilor şi contabilitatea managerială;
(f) managementul riscului şi controlul intern;
(g) audit şi aptitudini profesionale;
(h) cerinţele juridice şi standardele profesionale legate de auditul legal şi auditorii legali;
(i) Standardele Internaţionale de Audit;
(j) etică profesională şi independenţă.
(2) Testul include, de asemenea, cel puţin următoarele discipline, în măsura în care sunt relevante pentru audit:
(a) dreptul societăţilor comerciale şi guvernanţa corporativă;
(b) dreptul privind insolvenţa şi alte proceduri similare;
(c) dreptul fiscal;
(d) dreptul civil şi comercial;
(e) dreptul muncii şi protecţiei sociale;
(f) tehnologia informaţiei şi sistemele computerizate;
(g) economie financiară, generală şi de afaceri;
(h) matematică şi statistică;
(i) principiile de bază ale managementului financiar al întreprinderilor.
(3) Comisia poate, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 48 alineatul (2), să adapteze lista de discipline care să fie incluse în testul de cunoştinţe teoretice menţionat la alineatul (1). Atunci când adoptă măsurile de aplicare, Comisia are în vedere evoluţiile din domeniul auditului şi al profesiei de audit.
ART. 9
Exceptări
(1) Prin derogare de la articolele 7 şi 8, un stat membru poate prevedea ca o persoană care a promovat un examen universitar sau de nivel echivalent, sau care posedă o diplomă universitară sau o calificare echivalentă în una sau mai multe dintre disciplinele menţionate la articolul 8, poate fi exceptată de la testul de cunoştinţe teoretice în disciplinele pe care le include examenul sau diploma în cauză.
(2) Prin derogare de la articolul 7, un stat membru poate prevedea că titularul unei diplome universitare sau al unei calificări echivalente în una sau mai multe dintre disciplinele menţionate la articolul 8 poate fi exceptat de la testul privind capacitatea de a pune în practică cunoştinţele teoretice în aceste discipline în cazul în care a făcut obiectul unei pregătiri practice în aceste discipline, atestată printr-un examen sau o diplomă recunoscută de stat.
ART. 10
Pregătirea practică
(1) Pentru a asigura capacitatea de a pune cunoştinţele teoretice în practică, a căror testare este inclusă în examen, un stagiar efectuează un stagiu de pregătire practică de cel puţin trei ani care cuprinde, printre altele, auditul conturilor anuale, al conturilor consolidate sau al situaţiilor financiare similare. Cel puţin două treimi din acest stagiu practic se desfăşoară pe lângă un auditor legal sau o firmă de audit autorizată în orice stat membru.
(2) Statele membre se asigură că întreaga pregătire se desfăşoară pe lângă persoane care oferă garanţii suficiente în ceea ce priveşte capacitatea lor de a oferi pregătire practică.
ART. 11
Calificarea prin experienţă practică îndelungată
Statele membre pot autoriza ca auditor legal o persoană care nu îndeplineşte condiţiile stabilite la articolul 6, în cazul în care aceasta poate demonstra:
(a) fie că a fost angajată, timp de 15 ani, în activităţi profesionale care i-au permis să dobândească suficientă experienţă în domeniile financiar, juridic şi contabil şi a promovat un examen de competenţă profesională menţionat la articolul 7,
(b) fie că a fost angajată, timp de 7 ani, în activităţi profesionale în domeniile respective şi, de asemenea, a efectuat stagiul de pregătire practică menţionat la articolul 10 şi a promovat examenul de competenţă profesională menţionat la articolul 7.
ART. 12
Combinarea pregătirii practice cu instruirea teoretică
(1) Statele membre pot prevedea ca perioadele de instruire teoretică în domeniile menţionate la articolul 8 să fie luate în consideraţie la calculul perioadelor de activitate profesională menţionate la articolul 11, cu condiţia ca această instruire să fie atestată printr-un un examen recunoscut de stat. Aceste perioade de instruire nu trebuie să dureze mai puţin de un an şi nici nu pot reduce perioada de activitate profesională cu mai mult de patru ani.
(2) Perioada de activitate profesională şi stagiul practic nu au durată mai scurtă decât cea a cursului de instruire teoretică, cumulat cu stagiul de pregătire practică în conformitate cu articolul 10. ART. 13
Formarea continuă
Statele membre se asigură că auditorii legali au obligaţia de a participa la programe adecvate de formare continuă pentru a-şi menţine cunoştinţele teoretice, competenţele şi valorile profesionale la un nivel suficient de înalt şi că nerespectarea cerinţelor de formare continuă se sancţionează în mod corespunzător, astfel cum se prevede la articolul 30.
ART. 14
Autorizarea auditorilor legali din alte state membre
Autorităţile competente ale statelor membre stabilesc proceduri pentru autorizarea auditorilor legali care au fost autorizaţi într-un alt stat membru. Aceste proceduri nu depăşesc cerinţa de a promova un test de aptitudini în conformitate cu articolul 4 din Directiva 89/48/CEE a Consiliului privind sistemul general de recunoaştere a diplomelor de învăţământ superior acordate pentru formare profesională cu durata minimă de trei ani*18). Testul de aptitudini, care se susţine în una din limbile permise de regimul lingvistic în vigoare în statul membru respectiv, include doar cunoştinţele corespunzătoare ale auditorului legal în ceea ce priveşte actele cu putere de lege ale statului membru în cauză, în măsura în care sunt relevante pentru auditurile legale.
————
*18) JO L 19, 24.1.1989, p. 16. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/19/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 206, 31.7.2001, p. 1).

ART. 15
Registrul public
(1) Fiecare stat membru se asigură că auditorii legali şi firmele de audit sunt înregistraţi într-un registru public în conformitate cu articolele 16 şi 17. În împrejurări excepţionale, statele membre pot suspenda aplicarea cerinţelor prevăzute la prezentul articol şi la articolul 16 în materie de dezvăluire a informaţiei numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru a reduce o ameninţare iminentă şi semnificativă la adresa siguranţei unei persoane.
(2) Statele membre se asigură că fiecare auditor legal şi fiecare firmă de audit sunt identificaţi în registrul public printr-un număr individual. Informaţiile înregistrate se păstrează într-un registru în format electronic şi sunt accesibile publicului pe cale electronică.
(3) Registrul public conţine, de asemenea, numele şi adresa autorităţilor competente responsabile pentru autorizarea menţionată la articolul 3, asigurarea calităţii, astfel cum se prevede la articolul 29, investigaţiile şi sancţiunile aplicate auditorilor legali şi firmelor de audit, astfel cum se prevede la articolul 30, şi supravegherea publică, astfel cum se prevede la articolul 32.
(4) Statele membre se asigură că registrul public este complet operaţional până la 29 iunie 2009.
ART. 16
Înregistrarea auditorilor legali
(1) În ceea ce priveşte auditorii legali, registrul public conţine cel puţin următoarele informaţii:
(a) numele, adresa şi numărul de înregistrare;
(b) după caz, numele, adresa, adresa de website şi numărul de înregistrare a firmei de audit la care este angajat auditorul legal sau cu care este asociat ca partener sau în vreun alt mod;
(c) toate celelalte înregistrări ca auditor legal la autorităţile competente ale altor state membre şi ca auditor în alte terţe ţări, inclusiv numele autorităţii(lor) de înregistrare şi, după caz, numărul (numerele) de înregistrare.
(2) Auditorii din terţe ţări, înregistraţi în conformitate cu articolul 45, sunt indicaţi în mod clar în registru ca atare, şi nu ca auditori legali.
ART. 17
Înregistrarea firmelor de audit
(1) În ceea ce priveşte firmele de audit, registrul public conţine cel puţin următoarele informaţii:
(a) denumirea, adresa şi numărul de înregistrare;
(b) forma juridică;
(c) informaţii de contact, persoana de contact principală şi, după caz, adresa de website;
(d) adresa fiecărui birou din statul membru;
(e) numele şi numărul de înregistrare ale tuturor auditorilor legali angajaţi, asociaţi sau parteneri sau în alte relaţii cu firma de audit;
(f) numele şi adresele profesionale ale tuturor proprietarilor şi acţionarilor;
(g) numele şi adresele profesionale ale tuturor membrilor organului administrativ sau de conducere;
(h) după caz, apartenenţa la o reţea şi o listă cu numele şi adresele firmelor membre şi afiliate sau o indicare a locului unde aceste informaţii sunt accesibile publicului;
(i) toate celelalte înregistrări ca firmă de audit la autorităţile competente ale altor state membre şi ca entitate de audit pe lângă ţări terţe, inclusiv numele şi adresa autorităţii(lor) de înregistrare şi, după caz, numărul (numerele) de înregistrare.
(2) Entităţile de audit din ţări terţe, înregistrate în conformitate cu articolul 45, sunt indicate în mod clar în registru ca atare, şi nu ca firme de audit.
ART. 18
Actualizarea informaţiilor înregistrate
Statele membre se asigură că auditorii legali şi firmele de audit notifică, fără vreo întârziere nejustificată, autorităţilor competente responsabile pentru registrul public cu privire la orice modificări ale informaţiilor cuprinse în acesta. Registrul este actualizat, fără nici o întârziere nejustificată, după primirea acestor notificări.
ART. 19
Responsabilitatea pentru înregistrarea informaţiilor
Informaţiile furnizate autorităţilor competente relevante în conformitate cu articolele 16, 17 şi 18 sunt semnate de auditorul legal sau de firma de audit. În cazul în care autoritatea competentă prevede furnizarea informaţiilor în format electronic, acest lucru poate fi realizat, spre exemplu, prin intermediul semnăturii electronice, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 1 din Directiva 1999/93/CE a Parlamentului şi a Consiliului European din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice*19).
————
*19) JO L 13, 19.1.2000, p. 12.

ART. 20
Limba
(1) Informaţiile introduse în registrul public se redactează în una din limbile permise de regimul lingvistic în vigoare în statul membru respectiv.
(2) Statele membre pot permite, de asemenea, ca informaţiile să fie introduse în registrul public în orice altă limbă (limbi) oficială(e) a(le) Comunităţii. Statele membre pot impune ca traducerea acestor informaţii să fie certificată.
În orice caz, statele membre respective se asigură că în registru se menţionează dacă traducerea este certificată sau nu.

ART. 21
Etica profesională
(1) Statele membre se asigură că tuturor auditorilor legali şi firmelor de audit le revine obligaţia de a respecta principiile de etică profesională, care se referă cel puţin la funcţia lor de interes public, integritatea şi obiectivitatea lor, competenţa lor profesională şi atenţia cuvenită.
(2) Pentru a asigura încrederea în funcţia de audit şi pentru a asigura aplicarea uniformă a alineatului (1) din prezentul articol, Comisia poate, în conformitate cu procedura menţionată la articolul 48 alineatul (2), să adopte măsuri de aplicare a principiilor de etică profesională.
ART. 22
Independenţa şi obiectivitatea
(1) Statele membre se asigură că atunci când efectuează un audit legal, auditorul legal şi/sau firma de audit este independent(ă) de entitatea auditată şi nu este implicat(ă) în procesul decizional al entităţii auditate.
(2) Statele membre se asigură că un auditor legal sau o firmă de audit nu efectuează un audit legal în cazul în care există orice relaţie financiară directă sau indirectă, relaţii de afaceri, de încadrare în muncă sau un alt tip de relaţii – inclusiv prestarea de servicii suplimentare, altele decât cele de audit – între auditorul legal, firma de audit sau reţeaua şi entitatea auditată, relaţii despre care o terţă parte obiectivă, rezonabilă şi informată ar putea trage concluzia că pot compromite independenţa auditorului legal sau a firmei de audit. În cazul în care independenţa auditorului legal sau a firmei de audit este afectată de ameninţări, cum ar fi cea de autoverificare a propriei activităţi, interes propriu, reprezentare, familiaritate sau încredere ori intimidare, auditorul legal sau firma de audit trebuie să aplice măsuri de protecţie pentru a reduce aceste ameninţări. În cazul în care importanţa acestor ameninţări în comparaţie cu măsurile de protecţie aplicate este de o asemenea natură încât independenţa este compromisă, auditorul legal sau firma de audit nu efectuează auditul legal.
Statele membre se asigură, de asemenea, că, în cazul în care este vorba de auditul legal al unor entităţi de interes public şi dacă se impun măsuri de protecţie a independenţei auditorului legal sau a firmei de audit, un auditor legal sau o firmă de audit nu pot efectua un audit legal atunci când este un caz de verificare a propriei activităţi sau un interes propriu.
(3) Statele membre se asigură că auditorul legal sau firma de audit documentează în dosarele de audit toate ameninţările semnificative la adresa independenţei sale, precum şi măsurile de protecţie aplicate pentru a reduce acele ameninţări.
(4) Pentru a asigura încrederea în funcţia de audit şi pentru a asigura aplicarea uniformă a alineatelor (1) şi (2), Comisia poate, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 48 alineatul (2), să adopte măsuri de aplicare a unor principii privind:
(a) ameninţările şi măsurile de protecţie menţionate la alineatul (2);
(b) situaţiile în care importanţa ameninţărilor, astfel cum sunt menţionate la alineatul (2), este de aşa natură încât independenţa auditorului legal sau a firmei de audit este compromisă;
(c) posibilitatea de efectuare a unor audituri legale în cazurile de verificare a propriei activităţi şi de interes propriu menţionate la alineatul (2) al doilea paragraf.
ART. 23
Confidenţialitatea şi secretul profesional
(1) Statele membre se asigură că toate informaţiile şi documentele la care are acces auditorul legal sau firma de audit atunci când efectuează un audit legal sunt protejate de norme corespunzătoare privind confidenţialitatea şi secretul profesional.
(2) Normele privind confidenţialitatea şi secretul profesional aplicabile auditorilor legali sau firmelor de audit nu împiedică aplicarea dispoziţiilor prezentei directive.
(3) În cazul în care un auditor legal sau o firmă de audit sunt înlocuiţi cu un alt auditor legal sau o altă firmă de audit, fostul auditor legal sau fosta firmă de audit vor asigura accesul la toate informaţiile relevante cu privire la entitatea auditată noului auditor legal sau noii firme de audit.
(4) Un auditor legal sau o firmă de audit care au încetat să mai fie angajaţi într-o anumită misiune de audit sau un fost auditor legal sau o fostă firmă de audit fac în continuare obiectul dispoziţiilor alineatelor (1) şi (2) cu privire la acea misiune de audit.
ART. 24
Independenţa şi obiectivitatea auditorilor legali care efectuează auditul legal în numele firmelor de audit Statele membre se asigură că asociaţii sau acţionarii unei firme de audit, precum şi membrii organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale unei astfel de firme sau ale unei firme afiliate nu intervin în efectuarea unui audit legal în nici un mod care să pericliteze independenţa şi obiectivitatea auditorului legal care efectuează auditul legal în numele firmei de audit.
ART. 25
Onorariile de audit
Statele membre asigură existenţa unor norme corespunzătoare care prevăd că onorariile pentru auditurile legale:
(a) nu sunt influenţate sau determinate de prestarea de servicii suplimentare entităţii auditate şi
(b) nu pot fi condiţionate în nici un fel.

ART. 26
Standardele de auditare
(1) Statele membre impun auditorilor legali şi firmelor de audit să efectueze auditurile legale în conformitate cu standardele internaţionale de audit adoptate de Comisie în conformitate cu procedura menţionată la articolul 48 alineatul (2). Statele membre pot aplica un standard naţional de auditare atât timp cât Comisia nu adoptă un standard internaţional de audit care se referă la aceeaşi problemă. Standardele internaţionale de audit adoptate sunt publicate integral, în fiecare din limbile oficiale ale Comunităţii, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2) Comisia poate decide în conformitate cu procedura menţionată la articolul 48 alineatul (2) cu privire la aplicabilitatea standardelor internaţionale de audit în cadrul Comunităţii. Comisia adoptă standardele internaţionale de audit care vor fi aplicate în Comunitate numai în cazul în care:
(a) sunt elaborate respectând în mod corespunzător procedurile, supravegherea publică şi transparenţa şi sunt general acceptate la nivel internaţional;
(b) contribuie la asigurarea unui nivel înalt de credibilitate şi calitate a conturilor anuale sau consolidate în conformitate cu principiile stabilite la articolul 2 alineatul (3) din Directiva 78/660/CEE şi articolul 16 alineatul (3) din Directiva 83/349/CEE şi
(c) sunt determinante pentru binele public european.
(3) Statele membre pot impune proceduri sau cerinţe de audit suplimentare faţă de acestea – sau, în cazuri excepţionale, pot elimina unele părţi – din standardele internaţionale de audit numai în cazul în care acestea decurg din cerinţe legale interne specifice referitoare la domeniul de aplicare a auditului legal. Statele membre se asigură că aceste proceduri sau cerinţe de audit respectă dispoziţiile stabilite la alineatul (2) literele (b) şi (c) şi le aduc la cunoştinţa Comisiei şi a statelor membre înainte de adoptarea acestora. În cazurile excepţionale ale eliminării unor părţi ale unui standard internaţional de audit, statele membre comunică cerinţele lor naţionale specifice, precum şi temeiurile menţinerii acestora, Comisiei şi celorlalte state membre, cu cel puţin şase luni înainte de adoptarea lor la nivel naţional sau, în cazul cerinţelor deja existente la data adoptării unui standard internaţional de audit, în termen de cel mult trei luni de la adoptarea standardului internaţional de audit relevant.
(4) Statele membre pot impune cerinţe suplimentare referitoare la auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate pentru o perioadă care expiră la 29 iunie 2010.
ART. 27
Auditul legal al conturilor consolidate
Statele membre se asigură că, în cazul unui audit legal al conturilor consolidate ale unui grup de întreprinderi:
(a) auditorul grupului poartă deplina responsabilitate pentru raportul de audit în legătură cu conturile consolidate;
(b) auditorul legal al grupului efectuează o verificare şi păstrează documentaţia verificării pe care a făcut-o pentru activitatea efectuată de auditorul(ii) legal(i), entitatea (entităţile) sau firma(ele) de audit ale unei ţări terţe în vederea auditului grupului. Documentaţia păstrată de auditorul grupului trebuie să permită autorităţii competente relevante să verifice în mod corespunzător activitatea auditorului grupului;
(c) atunci când o componentă a unui grup de întreprinderi este auditată de auditorul(ii) legal(i) sau entitatea (entităţile) de audit dintr-o terţă ţară care nu are un acord de colaborare ca cel prevăzut la articolul 47, auditorul grupului este responsabil, în cazul unei solicitări, pentru transmiterea corespunzătoare, la cerere, a documentaţiei activităţii de audit efectuate de auditorul(ii) sau entitatea (entităţile) de audit dintr-o terţă ţară, inclusiv foile de lucru relevante pentru auditul grupului către autorităţile de supraveghere publică. Pentru a asigura această transmitere, auditorul grupului păstrează o copie a acestei documentaţii sau, în caz contrar, este de acord ca auditorul(ii) sau entitatea (entităţile) de audit dintr-o terţă ţară să îi asigure accesul corespunzător şi fără restricţie, la cerere, sau întreprinde orice altă acţiune necesară. În cazul în care există obstacole legale sau de altă natură care împiedică transmiterea foilor de lucru de audit de la o terţă ţară către auditorul grupului, documentaţia păstrată de auditorul grupului include dovada că a întreprins procedurile adecvate pentru a obţine accesul la documentaţia de audit şi, în cazul obstacolelor, altele decât cele juridice care decurg din legislaţia ţării, dovada care demonstrează existenţa acestor obstacole.
ART. 28
Raportarea auditului
(1) În cazul în care o firmă de audit efectuează un audit legal, raportul de audit este semnat cel puţin de auditorul (auditorii) legal(i) care efectuează auditul legal în numele firmei de audit. În împrejurări excepţionale statele membre pot prevedea că nu este necesar ca această semnătură să fie divulgată publicului, în cazul în care această divulgare poate duce la o ameninţare iminentă şi semnificativă la adresa securităţii personale a oricărui individ. În orice caz, numele persoanei(lor) implicate sunt aduse la cunoştinţa autorităţilor competente relevante.
(2) Sub rezerva dispoziţiilor articolului 51a alineatul (1) din Directiva 78/660/CEE, în cazul în care Comisia nu adoptă un standard comun pentru rapoartele de audit în conformitate cu articolul 26 alineatul (1) din prezenta directivă, Comisia poate, în conformitate cu procedura menţionată la articolul 48 alineatul (2) din prezenta directivă, să adopte un standard comun pentru rapoartele de audit referitoare la conturile anuale sau conturile consolidate care au fost întocmite în conformitate cu standardele internaţionale de contabilitate aprobate, pentru a îmbunătăţi încrederea publicului în funcţia de audit.

ART. 29
Sistemele de asigurare a calităţii
(1) Fiecare stat membru se asigură că toţi auditorii legali şi firmele de audit fac obiectul unui sistem de asigurare a calităţii care respectă cel puţin următoarele criterii:
(a) sistemul de asigurare a calităţii este organizat astfel încât să fie independent de auditorii legali şi firmele de audit verificate şi să facă obiectul supravegherii publice, astfel cum se prevede la capitolul VIII;
(b) finanţarea sistemului de asigurare a calităţii este sigură şi fără nici un fel de influenţe posibile nedorite din partea auditorilor sau firmelor de audit;
(c) sistemul de asigurare a calităţii trebuie să dispună de resurse corespunzătoare;
(d) persoanele care efectuează verificările pentru asigurarea calităţii au formarea profesională corespunzătoare şi experienţă relevantă în auditul legal şi raportarea financiară, combinate cu formare specifică în ceea ce priveşte controlul calităţii;
(e) selectarea celor care fac verificările pentru misiuni specifice de control al calităţii se face în baza unor proceduri obiective, concepute astfel încât să se evite orice conflicte de interese între cei care fac verificările şi auditorul legal sau firma de audit care fac obiectul verificării;
(f) aria de aplicabilitate a verificării pentru asigurarea calităţii, susţinută de testarea adecvată a dosarelor de audit selectate, include o evaluare a conformităţii cu standardele de audit aplicabile şi cu cerinţele de independenţă, a cantităţii şi calităţii resurselor cheltuite, a onorariilor de audit percepute şi a sistemului intern de control al calităţii din cadrul firmei de audit,
(g) verificarea pentru asigurarea calităţii face obiectul unui raport care conţine principalele concluzii ale verificării pentru asigurarea calităţii;
(h) verificările pentru asigurarea calităţii au loc cel puţin o dată la fiecare şase ani;
(i) rezultatele generale ale sistemului de asigurare a calităţii sunt publicate anual;
(j) auditorul legal sau de firma de audit dau curs recomandărilor formulate la încheierea verificărilor pentru asigurarea calităţii într-un termen rezonabil.
În cazul în care nu se dă curs recomandărilor menţionate la litera (j), auditorul legal sau firma de audit, după caz, fac obiectul măsurilor sau sancţiunilor disciplinare menţionate la articolul 30.
(2) Comisia poate adopta, în conformitate cu procedura menţionată la articolul 48 alineatul (2), măsuri de aplicare pentru a spori încrederea publicului în funcţia de audit şi pentru a asigura aplicarea uniformă a alineatului (1) literele (a), (b) şi (e) – (j).

ART. 30
Sistemele de investigaţii şi sancţiuni
(1) Statele membre se asigură că există sisteme eficiente de investigaţii şi sancţiuni pentru a detecta, corecta şi preveni efectuarea necorespunzătoare a auditului legal.
(2) Fără a aduce atingere regimului răspunderii civile în statele membre, acestea prevăd sancţiuni eficiente, proporţionale şi descurajante cu privire la auditorii legali şi firmele de audit, în cazul în care auditurile legale nu sunt efectuate în conformitate cu dispoziţiile adoptate în aplicarea prezentei directive.
(3) Statele membre prevăd ca măsurile luate sau sancţiunile impuse auditorilor legali şi firmelor de audit să fie prezentate în mod adecvat publicului. Sancţiunile impuse trebuie să includă posibilitatea retragerii autorizării.
ART. 31
Răspunderea auditorului
Înainte de 1 ianuarie 2007, Comisia prezintă un raport cu privire la impactul normelor interne în vigoare referitoare la efectuarea auditurilor legale în cazul pieţelor de capital europene şi în cazul condiţiilor de asigurare pentru auditorii legali şi pentru firmele de audit, inclusiv o analiză obiectivă a limitelor răspunderii financiare. Comisia, după caz, organizează consultări publice. Pe baza raportului respectiv, Comisia, în cazul în care consideră oportun, prezintă recomandări statelor membre.

ART. 32
Principiile supravegherii publice
(1) Statele membre organizează un sistem eficient de supraveghere publică pentru auditorii legali şi firmele de audit în baza principiilor enunţate la alineatele (2) – (7).
(2) Toţi auditorii legali şi toate firmele de audit fac obiectul supravegherii publice.
(3) Sistemul de supraveghere publică este gestionat de nepracticieni care au cunoştinţe în domenii relevante pentru auditul legal. Cu toate acestea, statele membre pot permite unui grup mic de practicieni să fie implicaţi în gestionarea sistemului de supraveghere publică. Persoanele implicate în gestionarea sistemului de supraveghere publică sunt selectate printr-o procedură de numire independentă şi transparentă.
(4) Sistemul de supraveghere publică are responsabilitatea finală pentru supravegherea:
(a) autorizării şi înregistrării auditorilor legali şi a firmelor de audit;
(b) adoptării standardelor referitoare la etica profesională, la sistemul de control intern al calităţii din cadrul firmelor de audit şi la audit şi
(c) formării continue, asigurării calităţii şi sistemelor de investigaţie şi disciplină.
(5) Sistemul de supraveghere publică are dreptul, după caz, să întreprindă investigaţii referitoare la auditorii legali şi la firmele de audit şi să adopte măsurile necesare.
(6) Sistemul de supraveghere publică este transparent. Aceasta include publicarea programelor de activitate anuale şi a rapoartelor de activitate.
(7) Sistemul de supraveghere publică trebuie să fie finanţat în mod corespunzător. Finanţarea sistemului de supraveghere publică este sigură şi fără nici un fel de influenţe nedorite din partea auditorilor legali sau a firmelor de audit.
ART. 33
Cooperarea dintre sistemele de supraveghere publică la nivelul Comunităţii
Statele membre se asigură că acordurile de reglementare pentru sistemele de supraveghere publică permit cooperarea eficientă la nivelul Comunităţii în ceea ce priveşte activităţile de supraveghere ale statelor membre. În acest scop, fiecare stat membru desemnează o entitate care să fie responsabilă în mod specific pentru asigurarea cooperării.
ART. 34
Recunoaşterea reciprocă a acordurilor de reglementare între statele membre
(1) Acordurile de reglementare între statele membre respectă, în ceea ce priveşte reglementarea şi supravegherea publică, principiul competenţei statului membru de origine în care este autorizat auditorul legal sau firma de audit şi în care îşi are sediul social entitatea auditată.
(2) În cazul auditului legal al unor conturi consolidate, statul membru care solicită auditul legal al conturilor consolidate nu poate să impună auditorului legal sau firmei de audit care efectuează auditul legal al unei filiale stabilite într-un alt stat membru, cerinţe suplimentare cu privire la înregistrarea, verificarea pentru asigurarea calităţii, standardele de audit, etică şi independenţă.
(3) În cazul unei societăţi comerciale ale cărei valori mobiliare sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată dintr-un stat membru, altul decât cel în care îşi are sediul social societatea în cauză, statul membru în care sunt tranzacţionate valorile mobiliare nu poate impune auditorului legal sau firmei de audit care efectuează auditul conturilor anuale sau al conturilor consolidate ale societăţii, nici un fel de cerinţe suplimentare cu privire la înregistrarea, verificarea pentru asigurarea calităţii, standardele de audit, etică şi independenţă.
ART. 35
Desemnarea autorităţilor competente
(1) Statele membre desemnează una sau mai multe autorităţi competente pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de prezenta directivă. Statele membre informează Comisia în legătură cu desemnarea acestora.
(2) Autorităţile competente sunt astfel organizate încât să se evite conflictele de interese.
ART. 36
Secretul profesional şi cooperarea între statele membre în domeniul reglementării
(1) Autorităţile competente ale statelor membre responsabile pentru autorizarea, înregistrarea, asigurarea calităţii, inspecţie şi disciplină cooperează ori de câte ori este necesar în scopul îndeplinirii responsabilităţilor care le revin în temeiul prezentei directive. Autorităţile competente dintr-un stat membru, responsabile pentru autorizarea, înregistrarea, asigurarea calităţii, inspecţie şi disciplină acordă asistenţă autorităţilor competente din alte state membre.În special, autorităţile competente fac schimb de informaţii şi cooperează în investigaţiile referitoare la efectuarea auditurilor legale.
(2) Obligaţia secretului profesional se aplică tuturor persoanelor care sunt angajate sau au fost angajate de autorităţile competente. Informaţiile care fac obiectul secretului profesional nu pot fi dezvăluite nici unei alte persoane sau autorităţi, cu excepţia cazului în care acest lucru este prevăzut de actele cu putere de lege şi normele administrative ale unui stat membru.
(3) Alineatul (2) nu împiedică autorităţile competente să facă schimb de informaţii confidenţiale. Informaţiile schimbate astfel fac obiectul secretului profesional, care obligă persoanele angajate sau angajate anterior de autorităţile competente.
(4) Autorităţile competente furnizează, la cerere şi fără o întârziere nejustificată, orice informaţii solicitate în sensul dispoziţiilor alineatului (1). După caz, autorităţile competente care primesc orice astfel de cerere iau, fără nici o întârziere nejustificată, măsurile necesare pentru a strânge informaţiile solicitate. Informaţiile astfel furnizate fac obiectul secretului profesional care obligă persoanele angajate sau angajate anterior de autorităţile competente care primesc informaţiile.
În cazul în care autoritatea competentă căreia i-a fost adresată cererea nu poate furniza informaţiile cerute fără întârziere, aceasta notifică autorităţii competente care a adresat cererea motivele întârzierii. Autorităţile competente pot refuza să dea curs unei solicitări de informaţii atunci când:
(a) furnizarea de informaţii poate aduce atingere suveranităţii, securităţii sau ordinii publice a statului membru căreia i-a fost adresată cererea sau încalcă normele privind securitatea naţională sau
(b) au fost deja iniţiate proceduri judiciare cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi auditori legali sau firme de audit înaintea autorităţilor statului membru căruia i-a fost adresată cererea sau
(c) a fost adoptată deja o hotărâre definitivă cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi auditori legali sau firme de audit de către autorităţile competente ale statului membru căruia i-a fost adresată cererea.
Fără a aduce atingere obligaţiilor care le revin în cadrul procedurilor judiciare, autorităţile competente care primesc informaţii în temeiul alineatului (1) le pot folosi doar pentru exercitarea funcţiunilor în sensul prezentei directive şi în cadrul procedurilor administrative sau judiciare legate în mod specific de exercitarea funcţiilor respective.
(5) Atunci când o autoritate competentă constată că se comit sau au fost comise acte contrare dispoziţiilor prezentei directive pe teritoriul unui alt stat membru, aceasta notifică, cât mai specific posibil, autoritatea competentă a celuilalt stat membru cu privire la această constatare. Autoritatea competentă a celuilalt stat membru ia măsurile corespunzătoare. Aceasta informează autoritatea competentă notificatoare cu privire la rezultat şi, în măsura în care este posibil, cu privire la evoluţiile interimare semnificative.
(6) Autoritatea competentă a unui stat membru poate solicita, de asemenea, efectuarea unei investigaţii de către autoritatea competentă a unui alt stat membru pe teritoriul acestuia din urmă.
Ea mai poate solicita ca unora dintre angajaţii săi să li se permită să însoţească personalul autorităţii competente a celuilalt stat membru pe durata investigaţiei.
Investigaţia face integral obiectul unui control general din partea statului membru pe al cărui teritoriu este efectuată.
Autorităţile competente pot refuza să dea curs unei cereri de efectuare a unei investigaţii, astfel cum se prevede la primul paragraf, sau unei cereri ca personalul său să fie însoţit de personalul autorităţii competente dintr-un alt stat membru, astfel cum se prevede la al doilea paragraf, atunci când:
(a) o astfel de investigaţie poate aduce atingere suveranităţii, securităţii sau ordinii publice a statului membru căruia i-a fost adresată cererea sau
(b) au fost deja iniţiate procedurile judiciare cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi persoane înaintea autorităţilor statului membru căreia i-a fost adresată cererea sau
(c) a fost deja adoptată o hotărâre finală împotriva unor persoane pentru aceleaşi acţiuni de către autorităţile competente ale statului membru căruia i-a fost adresată cererea.
(7) În conformitate cu procedura menţionată la articolul 48 alineatul (2), Comisia poate adopta măsuri de aplicare pentru a facilita cooperarea dintre autorităţile competente cu privire la procedurile de schimb de informaţii şi modalităţile de investigare transfrontalieră prevăzute la alineatele (2) – (4) din prezentul articol.

ART. 37
Numirea auditorilor legali sau a firmelor de audit
(1) Auditorul legal sau firma de audit este numită de adunarea generală a acţionarilor sau a membrilor entităţii auditate.
(2) Statele membre pot permite sisteme sau modalităţi alternative pentru numirea auditorului legal sau a firmei de audit, cu condiţia ca aceste sisteme sau modalităţi să fie astfel stabilite încât să asigure independenţa auditorului legal sau a firmei de audit faţă de membrii executivi ai organului administrativ sau faţă de organul de conducere al entităţii auditate.
ART. 38
Demiterea şi demisia auditorilor legali sau a firmelor de audit
(1) Statele membre se asigură că auditorii legali sau firmele de audit pot fi demişi numai în cazul în care există motive temeinice. Divergenţa de opinii cu privire la tratamentele contabile sau procedurile de audit nu reprezintă motive temeinice pentru demitere.
(2) Statele membre se asigură că entitatea auditată şi auditorul legal sau firma de audit informează autoritatea sau autorităţile responsabile pentru supravegherea publică în legătură cu demiterea sau demisia lor pe durata mandatului şi dau o explicaţie adecvată pentru motivele acestora.

ART. 39
Aplicarea pentru entităţile de interes public necotate la bursă
Statele membre pot excepta entităţile de interes public care nu au emis valori mobiliare transferabile admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE şi auditorul (auditorii) lor legal(i) sau firma (firmele) de audit de la una sau mai multe dintre cerinţele prevăzute la prezentul capitol.
ART. 40
Raport privind transparenţa
(1) Statele membre se asigură că auditorii legali şi firmele de audit care efectuează auditul(urile) entităţilor de interes public publică pe website-ul lor, în termen de trei luni de la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar, un raport anual privind transparenţa care include cel puţin următoarele:
(a) o descriere a structurii juridice şi a acţionariatului;
(b) atunci când o firmă de audit aparţine unei reţele, o descriere a reţelei şi a acordurilor legale şi structurale din reţea;
(c) o descriere a structurii de conducere a firmei de audit;
(d) o descriere a sistemelor interne de control al calităţii ale firmei de audit şi o declaraţie a organului administrativ sau de conducere cu privire la eficienţa funcţionării acestora;
(e) o indicare a datei la care a avut loc ultima verificare pentru asigurarea calităţii, menţionată la articolul 29;
(f) o listă cu entităţile de interes public pentru care au fost efectuate audituri legale de către firma de audit în exerciţiul financiar precedent;
(g) o declaraţie în legătură cu politicile firmei de audit privind independenţa, care confirmă, de asemenea, că a avut loc o verificare internă a modului în care a fost respectată independenţa;
(h) o declaraţie privind politica pe care o urmează firma de audit cu privire la formarea continuă a auditorilor legali, menţionată la articolul 13;
(i) informaţii financiare care arată importanţa firmei de audit, cum ar fi cifra totală de afaceri divizată pe onorarii din auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate şi onorarii percepute din alte servicii de asigurare, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii care nu sunt de audit;
(j) informaţii privind baza pentru remunerarea partenerilor.
În împrejurări excepţionale, statele membre pot deroga de la aplicarea cerinţei de la litera (f), în măsura în care acest lucru este necesar pentru a reduce o ameninţare iminentă şi semnificativă la adresa securităţii personale a oricărui individ.
(2) Raportul privind transparenţa este semnat de auditorul legal sau de firma de audit, după caz. Acest lucru poate fi realizat, spre exemplu, şi prin intermediul semnăturii electronice în sensul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 1999/93/CE.
ART. 41
Comitetul de audit
(1) Fiecare entitate de interes public trebuie să aibă un comitet de audit. Statele membre stabilesc dacă acest comitet de audit trebuie să fie compus din membri neexecutivi ai organului de administraţie şi/sau membri ai organului de supraveghere a entităţii auditate şi/sau din membri care sunt numiţi de adunarea generală a acţionarilor entităţii auditate. Cel puţin un membru al comitetului de audit este independent şi are competenţă în contabilitate şi/sau audit.
În cazul entităţilor de interes public care îndeplinesc criteriile articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2003/71/CE*20), statele membre pot permite ca funcţiile desemnate comitetului de audit să fie îndeplinite de organul administrativ sau de supraveghere în ansamblu, cu condiţia ca, atunci când preşedintele unui astfel de organ este un membru executiv, acesta să nu fie şi preşedinte al comitetului de audit.
(2) Fără a aduce atingere responsabilităţii membrilor organelor de administraţie, de conducere sau de supraveghere sau a altor membri care sunt numiţi de adunarea generală a acţionarilor din cadrul entităţii auditate, comitetul de audit, printre altele:
(a) monitorizează procesul de raportare financiară;
(b) monitorizează eficacitatea sistemelor de control intern, de audit intern, după caz, şi de management al riscurilor din cadrul societăţii comerciale;
(c) monitorizează auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate;
(d) verifică şi monitorizează independenţa auditorului legal sau a firmei de audit şi, în special, prestarea de servicii suplimentare entităţii auditate;
(3) În entităţile de interes public, propunerea venită din partea organului de administraţie sau de supraveghere privind numirea unui auditor legal sau a unei firme de audit se bazează pe o recomandare a comitetului de audit.
(4) Auditorul legal sau firma de audit raportează comitetului de audit cu privire la aspectele esenţiale problemele importante care rezultă din auditul legal, în special cu privire la deficienţele semnificative ale controlului intern în ceea ce priveşte procesul de raportare financiară.
(5) Statele membre pot permite sau decide ca dispoziţiile prevăzute la alineatele (1) – (4) să nu se aplice entităţilor de interes public care au un organ care îndeplineşte funcţii echivalente cu cele ale unui comitet de audit, care este înfiinţat şi funcţionează în conformitate cu dispoziţiile existente în statele membre în care este înregistrată entitatea care urmează să fie auditată. Într-un astfel de caz, entitatea prezintă organul care îndeplineşte aceste funcţii şi componenţa acestuia.
(6) Statele membre pot excepta de la obligaţia de a avea un comitet de audit:
(a) entităţile de interes public care sunt filiale ale unor întreprinderi în sensul articolului 1 din Directiva 83/349/CEE, în cazul în care entitatea respectă cerinţele de la alineatele (1) – (4) din prezentul articol la nivel de grup;
(b) entităţile de interes public care sunt organe de plasament colectiv, astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 85/611/CEE. Statele membre pot excepta, de asemenea, entităţile de interes public al căror unic obiect de activitate este plasamentul colectiv de capital public, care funcţionează în baza principiului repartizării riscului şi care nu caută să preia controlul legal sau de gestiune asupra oricărui emitent al investiţiilor sale de bază, cu condiţia ca aceste organe de plasament colectiv să fie autorizate şi să facă obiectul unei supravegheri de către autorităţile competente şi să aibă un depozitar care să exercite funcţii echivalente cu cele prevăzute de Directiva 85/611/CEE;
(c) entităţile de interes public, al căror unic obiect de activitate îl constituie emiterea de titluri garantate cu active, astfel cum sunt acestea definite la articolul 2 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 809/2004 al Comisiei*21). În aceste cazuri, statele membre impun entităţii să explice public motivele pentru care consideră că nu este adecvat să aibă fie un comitet de audit, fie un organ de administraţie sau de supraveghere care să exercite funcţiile unui comitet de audit;
(d) instituţiile de credit în sensul articolului 1 alineatul (1) din Directiva 2000/12/CE ale căror acţiuni nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a unui stat membru în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE şi care au emis numai titluri de creanţă în mod continuu şi repetat, cu condiţia ca suma nominală totală a unor astfel de titluri de creanţă să rămână sub nivelul a 100 000 000 EUR şi să nu fi publicat un prospect în temeiul Directivei 2003/71/CE.
————
*20) Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacţionare (JO L 345, 31.12.2003, p. 64).
*21) JO L 149, 30.4.2004, p. 1.

ART. 42
Independenţa
(1) În plus faţă de dispoziţiile prevăzute la articolele 22 şi 24, statele membre se asigură că auditorii legali sau firmele de audit care efectuează audituri legale ale entităţilor de interes public:
(a) confirmă anual în scris comitetului de audit independenţa lor faţă de entitatea de interes public auditată;
(b) comunică anual comitetului de audit serviciile suplimentare prestate entităţii auditate şi
(c) discută cu comitetul de audit despre ameninţările la adresa independenţei lor şi măsurile de protecţie
luate pentru reducerea acestor ameninţări, documentate de aceştia în temeiul articolului 22 alineatul (3).
(2) Statele membre se asigură că auditorul legal sau partenerul (partenerii) cheie responsabili pentru efectuarea auditului legal se rotesc, în cadrul misiunii lor de audit, în termen de cel mult şapte ani de la data numirii şi li se permite să participe din nou la auditarea entităţii după o perioadă de cel puţin doi ani.
(3) Auditorului legal sau partenerului cheie care efectuează auditul legal în numele firmei de audit nu i se permite să ocupe un post de conducere important în cadrul entităţii auditate înainte de scurgerea unei perioade de cel puţin doi ani de la data demisiei ca auditor legal sau ca partener cheie din misiunea de audit.
ART. 43
Asigurarea calităţii
Verificarea pentru asigurarea calităţii menţionată la articolul 29 trebuie efectuată cel puţin la fiecare trei ani pentru auditorii legali sau firmele de audit care efectuează audituri legale pentru entităţile de interes public.

ART. 44
Autorizarea auditorilor din ţări terţe
(1) Sub rezerva reciprocităţii, autorităţile competente ale unui stat membru pot autoriza un auditor dintr-o ţară terţă ca auditor legal în cazul în care persoana respectivă a furnizat dovada că respectă cerinţe echivalente cu cele prevăzute la articolele 4 şi 6 – 13.
(2) Autorităţile competente ale unui stat membru aplică cerinţele menţionate la articolul 14, înainte de autorizarea unui auditor dintr-o ţară terţă care îndeplineşte cerinţele de la alineatul (1).
ART. 45
Înregistrarea şi supravegherea auditorilor şi a entităţilor de audit din ţări terţe
(1) Autorităţile competente ale unui stat membru înregistrează, în conformitate cu articolele 15 – 17, fiecare auditor şi fiecare entitate de audit din terţe ţări care prezintă un raport de audit privind conturile anuale sau conturile consolidate ale unei societăţi constituite în afara Comunităţii şi ale cărei valori mobiliare transferabile sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a acelui stat membru în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE, cu excepţia cazului în care societatea este o societate care emite exclusiv titluri de creanţă admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată într-un stat membru în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/109/CE*22), a căror valoare nominală unitară este de cel puţin 50 000 EUR sau, în cazul titlurilor de creanţă în altă monedă, echivalentul la data emiterii a cel puţin 50 000 EUR.
(2) Se aplică articolele 18 şi 19.
(3) Statele membre supun auditorii şi entităţile de audit din ţări terţe sistemelor lor de supraveghere a calităţii, sistemelor lor de asigurare a calităţii şi sistemelor lor de investigaţii şi sancţiuni. Statele membre pot excepta un auditor sau o entitate de audit înregistraţi într-o terţă ţară de la obligaţia de a face obiectul sistemului lor de asigurare a calităţii, în cazul în care sistemul de asigurare a calităţii dintr-un stat membru sau dintr-o ţară terţă, considerat echivalent în conformitate cu articolul 46, a efectuat o verificare a calităţii activităţii auditorului sau entităţii de audit din ţara terţă în ultimii trei ani.
(4) Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 46, rapoartele de audit asupra conturilor anuale sau conturilor consolidate menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, emise de auditori sau de entităţi de audit din ţări terţe care nu sunt înregistraţi în statul membru, nu au efect juridic în acel stat membru.
(5) Statele membre pot înregistra entităţi de audit din terţe ţări numai în cazul în care:
(a) îndeplinesc cerinţe echivalente cu cele prevăzute la articolul 3 alineatul (3);
(b) majoritatea membrilor organului administrativ sau de conducere al entităţii de audit dintr-o terţă ţară îndeplinesc cerinţe echivalente cu cele prevăzute la articolele 4 – 10;
(c) auditorul dintr-o ţară terţă care efectuează auditul în numele entităţii de audit dintr-o terţă ţară îndeplineşte cerinţe echivalente cu cele prevăzute la articolele 4 – 10;
(d) auditurile conturilor anuale sau ale conturilor consolidate menţionate la alineatul (1) sunt efectuate în conformitate cu standardele internaţionale de audit, astfel cum se prevede la articolul 26, precum şi cu cerinţele menţionate la articolele 22, 24 şi 25 sau cu standarde şi cerinţe echivalente;
(e) publică pe website-ul lor un raport anual privind transparenţa care include informaţiile menţionate la articolul 40 sau respectă cerinţe echivalente privind publicarea informaţiilor.
(6) Pentru a asigura aplicarea uniformă a alineatului (5) litera (d), echivalenţa menţionată la litera respectivă este evaluată de către Comisie în cooperare cu statele membre şi este decisă de către Comisie în conformitate cu procedura menţionată la articolul 48 alineatul (2). Până la adoptarea unei decizii de către Comisie, statele membre pot evalua ele însele echivalenţa menţionată la alineatul (5) litera (d), atât timp cât Comisia nu a luat nici o decizie în această privinţă.
————
*22) Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată (JO L 390, 31.12.2004, p. 38).

ART. 46
Derogarea în caz de echivalenţă
(1) Statele membre pot să nu aplice sau pot să modifice cerinţele enunţate la articolul 45 alineatele (1) şi (3), pe bază de reciprocitate, numai în cazul în care auditorii sau entităţile de audit din terţe ţări fac obiectul unor sisteme de supraveghere publică, de asigurare a calităţii şi de investigaţie şi sancţiuni în ţara terţă, sisteme care îndeplinesc cerinţe echivalente cu cele enunţate la articolele 29, 30 şi 32.
(2) Pentru a asigura aplicarea uniformă a alineatului (1), echivalenţa menţionată la acest alineat se evaluează de către Comisie în cooperare cu statele membre şi se decide de către Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 48 alineatul (2). Statele membre pot evalua echivalenţa menţionată la alineatul (1) din prezentul articol sau se pot baza pe evaluările realizate de alte state membre atât timp cât Comisia nu a luat încă nici o decizie. În cazul în care decide că cerinţa de echivalenţă menţionată la alineatul (1) nu este respectată, Comisia poate permite auditorilor şi entităţilor de audit respective să continue activităţile lor de audit în conformitate cu cerinţele statului membru în cauză pe o perioadă de tranziţie corespunzătoare.
(3) Statele membre aduc la cunoştinţa Comisiei:
(a) evaluările lor privind echivalenţa menţionată la alineatul (2) şi
(b) principalele elemente ale acordurilor de cooperare cu sistemele de supraveghere publică, sistemele de asigurare a calităţii şi sistemele de investigaţii şi penalizări din ţări terţe, în baza alineatului (1).
ART. 47
Cooperarea cu autorităţile competente din ţări terţe
(1) Statele membre pot permite transferul către autorităţile competente dintr-o ţară terţă al dosarelor de audit sau al altor documente deţinute de auditorii legali sau firmele de audit autorizate de acestea, cu condiţia ca:
(a) aceste documente de audit sau alte documente să aibă legătură cu auditurile societăţilor comerciale care au emis valori mobiliare în acea ţară terţă sau care fac parte dintr-un grup care întocmeşte conturi anuale legale în acea ţară terţă;
(b) transferul să aibă loc prin intermediul autorităţilor competente din statul membru de origine către autorităţile competente din ţara terţă şi la cererea acestora;
(c) autorităţile competente din ţara terţă în cauză să îndeplinească cerinţele care au fost considerate adecvate în conformitate cu alineatul (3);
(d) să existe acorduri de colaborare pe bază de reciprocitate încheiate între autorităţile competente respective;
(e) transferul de date personale către ţara terţă să aibă loc în conformitate cu capitolul IV din Directiva 95/46/CE.
(2) Acordurile de colaborare menţionate la alineatul (1) litera (d) asigură că:
(a) autorităţile competente prezintă justificările pentru motivele cererii pentru obţinerea dosarelor de audit sau a altor documente;
(b) persoanele angajate sau angajate anterior de către autorităţile competente ale ţării terţe care primeşte informaţiile fac obiectul obligaţiei de păstrare a secretului profesional;
(c) autorităţile competente ale unei terţe ţări pot folosi dosarele de audit şi alte documentele doar pentru exercitarea funcţiilor lor de supraveghere publică, de asigurare a calităţii şi de investigaţii, funcţii care îndeplinesc cerinţe echivalente cu cele de la articolele 29, 30 şi 32;
(d) cererea unei autorităţi competente dintr-o terţă ţară privind dosarele de audit sau alte documente deţinute de un auditor legal sau o firmă de audit poate fi refuzată atunci când:
– furnizarea dosarelor de audit sau a documentelor poate aduce atingere suveranităţii, securităţii sau ordinii publice a Comunităţii sau a statului membru căruia i-a fost adresată solicitarea;
– au fost deja iniţiate proceduri judiciare cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi persoane înaintea autorităţilor statului membru căruia i-a fost adresată solicitarea.
(3) Gradul de adecvare menţionat la alineatul (1) litera (c) este decis de Comisie în conformitate cu procedura menţionată la articolul 48 alineatul (2) pentru a facilita cooperarea între autorităţile competente. Evaluarea gradului de adecvare se realizează în colaborare cu statele membre şi se bazează pe cerinţele de la articolul 36 sau pe rezultate funcţionale în mod esenţial echivalente. Statele membre iau măsurile necesare pentru a respecta decizia Comisiei.
(4) În cazuri excepţionale şi prin derogare de la dispoziţiile alineatului (1), statele membre pot permite auditorilor legali sau firmelor de audit autorizate de acestea să transfere dosarele de audit şi alte documente de audit direct către autorităţile competente ale unei ţări terţe, cu condiţia ca:
(a) autorităţile competente din acea ţară terţă să fi iniţiat investigaţii;
(b) transferul să nu contravină obligaţiilor pe care trebuie să le respecte auditorii legali şi firmele de audit în legătură cu transferul dosarelor de audit sau al altor documente către autoritatea competentă din ţara lor de origine;
(c) să existe acorduri de colaborare cu autorităţile competente ale acelei ţări terţe care să permită autorităţilor competente din statul membru acces direct reciproc la dosarele de audit şi la alte documente ale entităţilor de audit din respectiva ţară terţă;
(d) autoritatea competentă care face solicitarea din ţara terţă în cauză informează în prealabil autoritatea competentă din ţara de origine a auditorului legal sau a firmei de audit cu privire la fiecare cerere directă de informaţii, indicând motivele acesteia;
(e) sunt respectate condiţiile menţionate la alineatul (2).
(5) Comisia poate, în conformitate cu procedura menţionată la articolul 48 alineatul (2), să precizeze cazurile excepţionale menţionate la alineatul (4) pentru a facilita cooperarea dintre autorităţile competente şi pentru a asigura aplicarea uniformă a alineatului (4) din prezentul articol.
(6) Statele membre aduc la cunoştinţa Comisiei acordurile de colaborare menţionate la alineatele (1) şi (4).

ART. 48
Procedura comitetului
(1) Comisia este asistată de un comitet (denumit în continuare „comitetul”).
(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică dispoziţiile articolelor 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din decizia menţionată.
Perioada menţionată la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabileşte la trei luni.
(3) Comitetul îşi stabileşte regulamentul de procedură.
(4) Fără a aduce atingere măsurilor de aplicare deja adoptate şi cu excepţia dispoziţiilor prevăzute la articolul 26, la expirarea perioadei de doi ani de la adoptarea prezentei directive şi cel târziu la 1 aprilie 2008, aplicarea dispoziţiilor sale care impun adoptarea unor norme tehnice, modificări şi decizii în conformitate cu alineatul (2) se suspendă. Pe baza unei propuneri a Comisiei, Parlamentul European şi Consiliul pot reînnoi dispoziţiile în cauză în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat şi, în acest scop, le revizuiesc înainte de expirarea perioadei sau a datei menţionate anterior.
ART. 49
Modificări ale Directivei 78/660/CEE şi ale Directivei 83/349/CEE
(1) Directiva 78/660/CEE se modifică după cum urmează:
(a) la articolul 43 alineatul (1) se introduce următorul punct:
„15. separat, cuantumul total al onorariilor percepute pentru exerciţiul financiar de către auditorul legal sau firma de audit pentru auditul legal al conturilor anuale, cuantumul total al onorariilor percepute pentru alte servicii de asigurare, cuantumul total al onorariilor percepute pentru servicii de consultanţă fiscală şi cuantumul total al onorariilor percepute pentru alte servicii care nu sunt de audit.
Statele membre pot prevedea că această cerinţă nu se aplică atunci când societatea comercială este inclusă în conturile consolidate care trebuie întocmite în temeiul articolului 1 din Directiva 83/349/CEE, cu condiţia ca aceste informaţii să fie furnizate în anexa la conturile consolidate.”;
(b) articolul 44 alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
„(1) Statele membre pot permite societăţilor comerciale menţionate la articolul 11 să întocmească anexe prescurtate cu privire la conturile lor, fără informaţiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) punctele 5 – 12, punctul 14 litera (a) şi punctul 15. Cu toate acestea, anexa trebuie să indice global informaţiile menţionate la articolul 43 alineatul (1) punctul 6 pentru toate poziţiile respective.”;
(c) articolul 45 alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:
„(2) Alineatul (1) litera (b) se aplică, de asemenea, pentru informaţiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) punctul 8.
Statele membre pot permite societăţilor comerciale menţionate la articolul 27 să omită informaţiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) punctul 8. Statele membre pot permite, de asemenea, societăţilor comerciale menţionate la articolul 27 să omită informaţiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) punctul 15, cu condiţia ca aceste informaţii să fie transmise sistemului de supraveghere publică menţionat la articolul 32 din Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate*) atunci când acest lucru este solicitat de un astfel de sistem de supraveghere publică.
————
*) JO L 157, 9.6.2006, p. 87.”

(2) La articolul 34 din Directiva 83/349/CEE se adaugă următorul punct:
„(16) separat, cuantumul total al onorariilor percepute pentru exerciţiul financiar de către auditorul legal sau firma de audit pentru auditul legal al conturilor consolidate, cuantumul total al onorariilor percepute pentru alte servicii de asigurare, cuantumul total al onorariilor percepute pentru servicii de consultanţă fiscală şi cuantumul total al onorariilor percepute pentru alte servicii care nu sunt de audit.”
ART. 50
Abrogarea Directivei 84/253/CEE
Directiva 84/253/CEE se abrogă de la 29 iunie 2006.Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă.
ART. 51
Dispoziţii tranzitorii
Auditorii legali sau firmele de audit care sunt autorizaţi de către autorităţile competente ale statelor membre în conformitate cu dispoziţiile Directivei 84/253/CEE înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor menţionate la articolul 53 alineatul (1) sunt consideraţi ca fiind autorizaţi în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive.
ART. 52
Armonizarea minimă
Statele membre care solicită auditul legal pot impune cerinţe mai stricte, cu excepţia cazului în care prezenta directivă conţine dispoziţii contrare.
ART. 53
Transpunerea
(1) Statele membre adoptă şi publică dispoziţiile necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 29 iunie 2008. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
(2) Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(3) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă. ART. 54
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
ART. 55
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Strasburg, 17 mai 2006.

Pentru Parlamentul European
Preşedintele
J. BORRELL FONTELLES

Pentru Consiliu
Preşedintele
H. WINKLER